Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproape 4.600 de candidaţi nu s-au prezentat la proba scrisă de miercuri din cadrul examenului de Bacalaureat: 13 candidați au fost eliminaţi pentru fraudă

bacalaureat

Aproape 4.600 de candidaţi nu s-au prezentat, miercuri, la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. Alţi 13 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă, potrivit news.ro.

"Astăzi, 18 august, s-a desfăşurat proba la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului naţional de bacalaureat din sesiunea august - septembrie 2021 - proba E.d). Au participat 18.809 candidaţi din totalul celor 23.416 candidaţi înscrişi. 13 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 4.592 de candidaţi nu s-au prezentat", a anunţat Ministerul Educaţiei.

Citește și: Fraudă MAJORĂ la Bacalaureat! Elevii au postat pe Internet subiectele, chiar în timpul examenului: ministrul Educației anunță măsuri DRASTICE

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a publicat subiectele şi baremele de corectare pentru această probă la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Joi se va desfăşura ultima probă scrisă, cea la Limba şi literatura maternă - proba E.b).

Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format fizic, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (1-3 septembrie), vor fi comunicate în 3 septembrie.

"Precizăm că, procedurile de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale, conform metodologiei specifice, se vor desfăşura, la nivelul comisiilor de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal, în intervalul 23 - 31 august", a transmis sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.