Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproximativ 340 de kilograme de obiecte pirotehnice, ridicate după o percheziţie la o locuinţă din Olt

www.telegrafonline.ro
torță, material pirotehnic, fumigenă

Aproximativ 340 de kilograme de obiecte pirotehnice au fost ridicate de poliţişti, duminică, în urma unei percheziţii efectuate la locuinţa unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Izbiceni, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, anunță AGERPRES.

"Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Secţiei de Poliţie Rurală Corabia, au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Izbiceni, bănuit de săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept. În urma percheziţiei au fost găsite 10.494 de obiecte pirotehnice, cântărind aproximativ 340 de kilograme, în valoare de 9.000 de lei", a precizat Alexandra Dicu.

Citește și: Guvernul provoacă CUTREMUR în rândul bugetarilor: 9 măsuri care vor afecta angajații la stat

Ea a adăugat că obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Olt.

De asemenea, în acest weekend, poliţiştii au confiscat obiecte pirotehnice şi în municipiul Slatina, de la persoane care le ofereau spre vânzare în pieţele Fraţii Buzeşti şi Zahana.

Un bărbat de 55 de ani, din Slatina, depistat în timp ce vindea 1.600 de artificii clasa F1, fără a deţine documente de provenienţă a acestora, a fost amendat cu 500 de lei, iar produsele i-au fost confiscate.

De la un bărbat în vârstă de 34 de ani au fost confiscate 1.482 de articole pirotehnice, categoria F3, interzise comercializării şi pentru care nu deţinea documente de provenienţă. În cauză a fost întocmit dosar penal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.