Șapte percheziții în București, Bârlad și Ploiești în dosare de amenințare, deținere ilegală de arme, precum și tăiere și furt de arbori

Autor: George Traicu

Publicat: 13-04-2022

Actualizat: 13-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Secției nr.4 de Poliție Ploiești și cei ai Secției Rurale de Poliție Drajna, pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București, Bârlad, Ploiești și într-o comună din județul Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, deținere ilegală de arme, precum și tăiere și furt de arbori, în trei cauze diferite.

7 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.

Prejudiciul cauzat este de peste 31.500 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri