Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arcul de Triumf se deschide pentru vizitatori / Programul evenimentului

Arcul de triumf

Monumentul - închinat victoriei obţinute de armata română în Primul Război Mondial - poate fi vizitat între orele 14,00 şi 21,00, informează Agerpres.

* Lucrările la Arcul de Triumf au fost executate în etape, şi anume în 1922, respectiv 1935-1936. Iniţial, Arcul de Triumf a fost realizat din lemn acoperit cu stucatură, dar în anii 1935-1936 a fost reconstruit integral, după proiectul arhitectului Petre Antonescu, iar de data aceasta monumentul a fost făcut din beton armat şi granit. La 1 decembrie 1936 a avut loc inaugurarea Arcului de Triumf, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a reginei Maria.

Arcul de Triumf are o înălţime de 27 m. În interiorul celor două picioare există scări pe care se poate ajunge pe terasa prevăzută deasupra monumentului. Sculpturile în piatră care ornamentează Arcul de Triumf - basoreliefuri, medalioane, inscripţii - au fost realizate de un grup de sculptori în frunte cu I. Jalea, C. Medrea, C. Baraschi.

La 28 noiembrie 2016, după lucrări de consolidare, restaurare şi conservare efectuate de Municipalitate prin cofinanţare europeană, Arcul de Triumf a fost redeschis. Arcul de Triumf poate rezista la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter, datorită celor 24 de izolatori antiseismici şi celor opt amortizori care au fost montaţi la nivelul structurii de rezistenţă a imobilului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.