ARESTĂRI masive în Turcia după tentativa de lovitură de stat. Anunțul procurorului general

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 16-07-2016

Actualizat: 17-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

Lucrurile par să se clarifice tot mai mult. Președintele Turciei a aterizat în siguranță, iar premierul și miniștri săi încep încet încet să recâștige controlul instituțiilor statului. Puciștii încă mai controlează zone însemnate din marile orașe și din țară și se semnalează confruntări violente între unitățile loiale Regimului Erdogan și cele loiale liderilor puciști. Oficiali turci susțin că în capitală continuă și bombardamentele asupra Parlamentului și a altor obiective vitale.

Vezi și: Edogan șochează: 'A fost un dar de la Dumnezeu'! Ce acuzații face/ VIDEO

Premierul turc Binali Yildirim a anunțat până acum arestarea a peste 120 de ofițeri din cadrul Armatei, iar procurorul general a anunțat peste 40 de victime în Ankara în urma înfruntărilor armate. Daunele materiale nu au putut fi încă stabilite.

Premierul a anunțat că CNN Turk care anterior își oprise emisia sub amenințarea armelor a revenit în emisie și a spus că a dat instrucțiuni precise forțelor loialiste să elimine orice rezitență din partea trupelor rebele.

Lucrurile devin din ce în ce mai bune de la un minut la altul”, a spus premierul Turciei.

Potrivit unor surse diplomatice turcești, mai mulți ofițeri de rang înalt  implicați în lovitura de stat împotriva Președintelui Recep Erdogan au fost arestați. Între aceștia sunt: Generalul Muharrem Kose (capul rebeliunii - surse), Colonelul Mehmet Oguz Akkus, Maiorul Erkan Agin, Locotenent colonel Dogan Uysal.

La ora 2 a dimineții de sâmbătă, potrivit acelorași surse, lovitura de stat eșuase, potrivit Q Magazine.

Vezi și: Lovitura de stat din Turcia a EȘUAT. O parte din liderii rebeliunii au fost arestați (oficiali)

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri