ARF: Nicio ofertă pentru furnizarea a 37 de rame electrice interregionale noi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 20-03-2023

Actualizat: 20-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Hotnews

Procedura privind achiziţia serviciilor de consultanţă privind supervizarea implementării Contractului de achiziţie nr. RUIC 257/25.03.2022 de furnizare a 37 de rame electrice interregionale noi (RE-IR) şi achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării respectivelor trenuri a fost anulată automat în sistemul de achiziţii publice (SEAP), în condiţiile în care nu a fost depusă nicio ofertă.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) menţionează, într-un comunicat, că potrivit legislaţiei în materia achiziţiilor publice, ARF va analiza soluţiile pentru reluarea procedurii într-un termen cât mai scurt, în vederea respectării prevederilor contractuale şi menţinerea fondurilor alocate sistemului feroviar, informează Agerpres.

Valoarea totală estimată a contractului este 2,484 milioane lei, fără TVA, iar durata acestuia este de 57 de luni, sumă asigurată din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri