Liderul bisericii catolice din Sri Lanka a calificat duminică drept o "insultă la adresa umanităţii" atentatele comise de Paştele catolic de către atacatori sinucigaşi împotriva a trei biserici şi a trei hoteluri de lux, în care şi-au pierdut viaţa 253 de persoane, conform unui bilanţ revizuit, citat de AFP potrivit Agerpres.
Arhiepiscopul de Colombo, Monseniorul Malcolm Ranjith a oficiat o slujbă religioasă privată difuzată în direct la televiziune după anularea tuturor celorlalte ceremonii similare de teama unor noi atacuri.
Un moment comemorativ a fost totuşi organizat, sub înaltă supraveghere, în faţa bisericii Sf. Anton, în capitala ţării, la 08:45, ora la care edificiul fusese atacat duminica precedentă de un kamikaze, ucigând zeci de credincioşi.
Înaltul prelat şi-a început slujba, lansând un apel la pace şi unitate în această naţiune multietnică din Asia de Sud.
"Ceea ce s-a petrecut duminica trecută este o imensă tragedie, o insultă la adresa umanităţii", a spus arhiepiscopul. El i-a invitat pe credincioşi să dovedească bunătate unii faţă de alţii în semn de respect pentru toate victimele acestor atentate soldate şi cu aproape 500 de răniţi.
"Astăzi, în timpul acestei ceremonii, ne îndreptăm atenţia spre tragedia survenită duminica trecută şi încercăm să înţelegem. Ne rugăm pentru ca toţi cei care şi-au pierdut viaţa în acea zi să trăiască o viaţă veşnică prin Domnul şi pentru ca toţi cei răniţi să se vindece cât mai curând", a spus el.
"În acelaşi mod, ne rugăm pentru ca în această ţară să domnească pacea şi coexistenţa, înţelegerea reciprocă fără diviziuni", a adăugat arhiepiscopul de Colombo.
Autorităţile au atribuit responsabilitatea masacrului unui grup islamist local afiliat grupării jihadiste Statul Islamic, care a revendicat baia de sânge
Arhiepiscopul de Colombo denunţă o insultă la adresa umanităţii după atentatele din Sri Lanka
București
9°C
Articole Similare

289
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
289

558
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
558

1.220
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.220

359
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
359

1.126
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.126

1.241
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.241

1.369
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.369

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.042
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.042

443
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
443

1.002
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.002

2.209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.209

2.687
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.687
















Comentează