Arhim. Ciprian Grădinaru: Pentru obştea Mănăstirii Sihăstria, părintele Gherasim a fost un model de călugăr smerit

Arhim. Ciprian Grădinaru l-a cunoscut personal pe Monahul Gherasim Bulearcă, ucenicul de chilie al părintelui Paisie Olaru. Eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale a oferit câteva mărturii în acest sens într-un interviu pentru Ziarul Lumina.

„Pentru obştea Mănăstirii Sihăstria, părintele Gherasim a fost un model de călugăr smerit, ascultător şi rugător”, a declarat Arhim. Ciprian Grădinaru.

„Reuşea adesea să îi încurajeze pe fraţii din obşte care aveau diferite neputinţe şi neajunsuri sufleteşti sau trupeşti. Pentru toţi a avut un cuvânt de mângâiere, pentru toţi a avut un cuvânt de îmbărbătare”

Părintele Ciprian a amintit că monahul Gherasim a fost ucenicul de chilie al părintelui Paisie Olaru, ucenicul de încredere al părintelui stareţ, Arhim. Victorin Oanele. De asemenea, i-a îngrijit pe Protos. Clement Hotnogu şi pe Iero­schim. Onufrie Frunză, în ultima parte a vieţii sale, relatează Basilica.ro.

„Aş putea spune că părintele Gherasim a fost părintele bătrânilor şi al bolnavilor. A avut ascultarea de la Preasfinţitul Părinte Irineu Crăciunaş Suceveanul de a-i îngriji pe bătrânii şi bolnavii mănăstirii, lucru pe care l-a îndeplinit cu multă bunătate, dăruire şi implicare”.

„Pentru mine, părintele Gherasim a fost un model de monah, un model desă­vârşit de ascultare. Întotdeauna mă sfătuia atunci când eram în impas, mă îndemna permanent la rugăciune, la participarea la sfintele slujbe din biserică şi să fac ascultare smerită. Prezenţa sa, zâmbetul său, dispoziţia sa duhovnicească deosebită îţi dădeau curaj, mângâiere şi îmbărbătare în ispite. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Veniamin Iorga, un călugăr rugător şi smerit care avea Rugăciunea lui Iisus şi căruia părintele Gherasim îi cunoştea din tainele nevoinţei şi ale rugăciunii”.

Părintele Ciprian a subliniat că una dintre virtuţile care împodobeau sufletul luminos al părintelui Gherasim a fost rugăciunea.

„Citea zilnic Psaltirea şi se ruga mult cu Rugăciunea lui Iisus. Permanent avea gândul la Iisus Hristos Domnul, la rai, la veşnicie şi se smerea înaintea tuturor. A fost un călugăr care, deşi a avut o ascultare smerită – pe lângă îngrijirea bolnavilor şi a bătrânilor, peste 30 de ani a păscut şi păzit oile mănăstirii -, a avut o trăire interioară spirituală intensă şi o cunoaştere dobândită în urma experierii rugăciunii”.

„Totdeauna îi vedea pe cei din jurul său, pe călugării din mănăstire, mai buni şi mai vrednici ­decât el; s-a smerit mult, având un suflet curat şi nevinovat. Avea o nevinovăţie ca de copil în el”.