Premium
Economia Rusiei continuă să stea în picioare, în pofida sancțiunilor de până acum. Totuși, Occidentul dispune de o armă care o poate ruina și care începe treptat să-și facă efectul. Marius Ghincea, expert în securitate la Universitatea Johns Hopkins şi la Institutul Universitar European, explică de ce Rusia a rezistat până acum în fața sancțiunilor și ce ar fi de făcut pentru ca economia Rusiei să fie serios zdruncinată. El susține că adevărata eficiență a sancțiunilor va fi atunci când Rusiei lui Putin i se va tăia accestul total și adevărat la tehnologiile de ultimă generație.
Iată analiza sa:
”Pe 22 februarie spuneam că sancțiunile nu vor fi eficace pentru a-l constrânge pe Putin să-și schimbe decizia. Poziția mea a fost atunci criticată și bagatelizată, dar ce vedem luni de zile mai târziu este că ce îl opresc pe Putin sunt livrările de tehnică militară către armata ucraineană, nu sancțiunile impuse Rusiei.
Asta nu înseamnă însă că ar trebui să renunțăm la sancțiuni. O să explic în continuare de ce, dar până atunci aș vrea să trec în revistă povestea sancțiunilor de la bun început, pentru a avea o înțelegere ceva mai clară a pașilor pe care i-am parcurs pentru a ajunge unde suntem acum.
Ce sunt sancțiunile?
Sancțiunile sunt instrumente prin care guvernele lumii își exercită puterea economică și jurisdicțională pentru a face alte guverne să își schimbe comportamentul considerat drept indezirabil. O țară se folosește de relația comercială/economică cu o altă țară pentru a o „convinge” să facă sau să nu facă ceva.
Însă sancțiunile sunt invariabil o armă cu două tăișuri. Atunci când o țară aplică sancțiuni economice împotriva altei țări, ea decide să nu mai (a) vândă celeilalte țări ceea ce produce și să (b) nu mai consume ce are de vândut cealaltă țară. Pentru că relațiile economice sunt invariabil interdependente, costurile nu pot cădea exclusiv pe umerii celeilalte țări. Când UE decide să nu mai cumpere cărbuni din Rusia, vânzătorul de cărbune din Rusia suferă... dar la fel se întâmplă și cu cumpărătorul de cărbune din Polonia.
Asta înseamnă că sancțiunile economice trebuie să fie bine calibrate astfel încât:
(a) beneficiile potențiale obținute prin aplicarea sancțiunilor să depășească costurile și
(b) costurile create sancționatului (Rusiei) să fie mai mari decât costurile create celui care sancționează (UE). A face altfel e echivalentul cu a te împușca în propriul picior.
Acum că am clarificat unele noțiuni de bază despre sancțiuni, e timpul să trecem la povestea sancțiunilor împotriva Rusiei.
Episodul 1: Descurajare prin sancțiuni.
Statele Unite și Uniunea Europeană au încercat pe parcursul anului trecut și până la începutul lansării invaziei rusești să descurajeze Rusia. Au făcut asta prin lansarea de avertismente și amenințări cum că o potențială invazie a Ucrainei de către Rusia va duce la impunerea celor mai draconice sancțiuni. Atât de dure încât vor pune pe butuci economia rusească.
Acest tip de descurajare este denumit în literatura de specialitate drept „descurajare prin pedeapsă” (deterrence by punishment) -- încercarea de a te convinge să nu faci ceva prin amenințarea pedepsei pe care o vei primi dacă o faci. Este exact aceeași logică pe care o găsim în sistemele noastre penale: riscul amenzii sau închisorii te descurajează de la a încălca legea.
În cazul de față, descurajarea Rusiei a eșuat. Kremlinul a decis să lanseze invazia. De ce? Dacă plecăm de la premisa că planificatorii ruși sunt raționali, atunci explicație este simplă: aceștia au estimat -- greșit -- că potențialele costuri ale sancțiunilor aplicate de Occident sunt mai mici decât beneficiile pe care le-ar obține dacă capturează Ucraina.
De ce au ajuns să creadă asta?
Literatura de specialitate ne spune că orice acțiune de descurajare are nevoie de trei elemente:
(1) capabilități, adică să ai cum să aplici pedeapsa despre care avertizezi;
(2) credibilitate, adică celălalt actor (Rusia) să te creadă atunci când spui că vei aplica sancțiuni dure;
(3) semnalizare, adică să poți transmite mesajul pe care vrei să îl transmiți în mod clar către celălalt actor.
În cazul nostru, cel mai probabil vorbim de lipsa (2) credibilității. Occidentul nu a fost credibil atunci când avertiza cu amenințări foarte dure. Având în vedere sancțiunile aplicate după războiul din 2014 și interesele coloșilor economici occidentali, descurajarea a eșuat pentru că amenințările nu erau credibile.
Și tocmai de aceea Occidentul a trebuit și trebuie să aplice sancțiunile, pentru a semnaliza tuturor actorilor internaționali că trebuie să ia în serios avertizările și amenințările pe care le emite. Dacă Occidentul nu ar fi făcut ce a promis că face, orice acțiune de descurajare din viitor împotriva [insert here China] oricărei alte mari puteri nu ar mai fi fost luată în serios.
Episodul 2: Constrângere prin sancțiuni
Din moment ce încercarea de descurajare prin sancțiuni a eșuat, iar Rusia a invadat Ucraina, logica de lucru la Washington și Bruxelles s-a schimbat în direcția constrângerii schimbării comportamentului rusesc. Adică oprirea invaziei și, în mod ideal, retragerea trupelor rusești.
Aplicând pachete de sancțiuni extrem de dure împotriva celei de-a 11-a cea mai mare economie a lumii, unele dintre ele absolut revoluționare, obiectivul decidenților de la Washington și de la Bruxelles a fost să îl facă pe Putin să se oprească. Crescând costurile suportate de Rusia până la cer, speranța era că planificatorii de la Moscova, oameni raționali, vor înțelege că beneficiile devin mult mai mici decât costurile. În consecință, speranța era încetarea ostilităților.
În cazul de față, constrângerea a eșuat. Kremlinul nu a oprit invazia și, în ciuda eșecului inițial de a decapita conducerea Ucrainei și de a ocupa Kievul, a decis să continue un război de uzură. De ce? Sunk costs! Invazia a produs costuri imense, atât economice cât și politice pe care Kremlinul pur și simplu nu le poate ignora. Ar putea atrage colapsul regimului dacă se retrage cu mâna goală, fără niciun beneficiu.
Episodul 3: Degradarea capacității prin sancțiuni
Conștientizând că sancțiunile au eșuat ca mecanism de constrângere a Rusiei, Occidentul a decis să schimbe iar logica sancțiunilor în direcția folosirii lor pentru degradarea capacității financiare și tehnologice a Rusiei.
În opinia mea, rolul primar al sancțiunilor din acest moment este de a degrada capacitatea Rusiei de a duce războiul mai departe, în același timp cu creșterea sprijinului militar pentru Ucraina. Dacă descurajarea și constrângerea nu au mers, poate măcinarea capacității tehnologice și economice rusești va funcționa. Nu știm dacă vor avea succes, dar asta explică de ce Occidentul vrea să taie fluxul de bani către Rusia și să limiteze importuri de tehnologie (cipuri, în special) care pot fi folosite pentru tehnică militară.
Nu îmi este clar cât de bine a fost planificată această schimbare de logică a sancțiunilor în direcția degradării capacităților rusești, dar sper că s-a făcut o analiză cost-beneficiu care să aibă sens.
Problema cheie pe care o văd eu în acest moment este că Occidentului nu îi este încă clar care este finalitatea acestor acțiuni. Nu are, în termenii lui Clausewitz, o „teorie a victoriei” -- cum arată lumea pe care instrumentele și acțiunile occidentale ar trebui să o construiască.”, a spus el pe pagina sa de facebook.
