AS Roma l-a concediat pe antrenorul Ivan Juric

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 11-11-2024

Actualizat: 11-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: asroma.it

Clubul italian de fotbal AS Roma nu a pierdut timpul şi la mai puţin de o oră după înfrângerea de pe teren propriu cu Bologna (2-3), duminică, în Serie A, a anunţat demiterea antrenorului Ivan Juric, numit pe banca tehnică în septembrie în locul lui Daniele De Rossi, informează AFP.

"Vrem să-i mulţumim lui Ivan Juric pentru munca sa din ultimele săptămâni. El a gestionat echipa într-un climat dificil, cu un profesionalism maxim", a transmis Roma în comunicatul său.

"Căutarea unui nou antrenor a început deja şi un anunţ va fi făcut în următoarele zile", a adăugat clubul din capitala Italiei, sugerând că soarta lui Juric era pecetluită dinaintea meciului cu Bologna.

De la preluarea funcţiei, la mijlocul lunii septembrie, tehnicianul croat, a cărui numire a fost criticată de ultraşii romani furioşi pe proprietarii americani ai clubului, nu a obţinut decât trei victorii în campionat, faţă de patru înfrângeri şi un egal.

AS Roma a pierdut patru din ultimele cinci meciuri, încasând 12 goluri, dintre care cinci pe terenul Fiorentinei (1-5) pe 27 octombrie.

Aflată pe locul 12, cu 11 puncte mai puţin decât ocupanta locului 5, concitadina Lazio, AS Roma a pierdut orice speranţă de a se califica pentru viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Conducerea clubului roman caută un nou antrenor, iar conform presei italiene, fostul selecţioner italian Roberto Mancini, care a părăsit recent banca tehnică a naţionalei Arabiei Saudite, este în postura de favorit. Un alt nume este cel al lui Massimiliano Allegri, concediat de Juventus Torino în sezonul trecut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri