DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Asaltat de criticile de acasă, Trump are nevoie ca de aer de un succes în primul său turneu extern

AGERPRES
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump, asaltat de controverse pe plan intern, este presat să respecte scenariul şi să evite orice noi răbufniri în primul său turneu în străinătate, pe care îl începe săptămâna aceasta şi care cuprinde Orientul Mijlociu şi Europa, relatează miercuri agenţia Reuters, conform agerpres.

Oficiali de la Casa Albă şi republicani apropiaţi de administraţie afirmă că Trump, care în timpul campaniei electorale a promovat sloganul 'America pe primul loc', vrea să-şi demonstreze acum şi leadership-ul pe plan extern, cu prilejul întâlnirilor pe care le va avea cu lideri din Arabia Saudită, Israel şi teritoriile palestiniene, cu Papa Francisc la Vatican şi cu omologi din NATO, la Bruxelles, şi din G-7, în Sicilia.

AVERTISMENT şoc: Coreea de Nord poate lua la ţintă China şi Rusia

Trump a devenit ţinta unui val de critici după ce s-a aflat în presă că ar fi divulgat unor responsabili ruşi informaţii sensibile pentru securitatea naţională şi după decizia sa bruscă de săptămâna trecută de a-l demite pe directorul FBI James Comey. Potrivit unui strateg republican apropiat de Casa Albă, preşedintele are nevoie de un turneu "puternic" pentru a depăşi tumultuoasele ultime 10 zile. "Dacă administraţia speră să dea pagina cu acest voiaj extern, nu are voie să greşească" în cele nouă zile ale turneului, a subliniat sursa citată sub acoperirea anonimatului. "Este o ocazie de a le arăta americanilor şi lumii întregi că la Casa Albă se fac treburi serioase", a adăugat aceasta.

Lanhee Chen, care a fost consilier al foştilor candidaţi republicani la preşedinţie Mitt Romney în 2012 şi Marco Rubio în 2016, a explicat că turneul pe care îl începe săptămâna aceasta Trump "combină atâtea lucruri diferite şi atâţia actori încât întrebarea este ce mesaj va dori să transmită preşedintele acolo unde se duce".

Unii pun la îndoială că Trump, om de afaceri lipsit de experienţa scenei politice, este pregătit de un "debut" prezidenţial echilibrat. Un oficial republican care a solicitat anonimatul a declarat după o recentă întâlnire cu preşedintele că în opinia sa acesta nu distinge suficient de clar nuanţele conflictului israeliano-palestinian. "Nu cred că înţelege", a spus oficialul citat, potrivit căruia şeful statului va avea nevoie de mai multe sesiuni de explicaţii detaliate înainte de plecarea sa, vineri. "Cred că e o provocare foarte dificilă şi sper că (Trump) va sta de vorbă cu mulţi oameni inteligenţi".

Român căutat pentru CRIMĂ în Germania, prins şi arestat într-un sat din Ungaria

Unii consilieri de la Casa Albă au insistat că Donald Trump este la curent cu situaţia din Orientul Mijlociu având în vedere că a primit deja la Washington lideri arabi, israelieni şi palestinieni. "Modul său de a aborda diplomaţia, spre deosebire de cel al lui Barack Obama, este de a acorda prioritate relaţiei personale", a afirmat Michael Singh, consilier de politică externă al fostului preşedinte republican George W.Bush.

Trump s-a pregătit pentru voiaj stând de vorbă, între alţii, cu secretarul de stat Rex Tillerson, ministrul apărării James Mattis, consilierul pentru securitatea naţională H.R. McMaster, consiliera adjunctă Dina Powell şi cumnatul lui Jared Kushner, înalt consilier prezidenţial.

Nouă răniţi şi două persoane arestate într-un protest anti-Erdogan la Washington - VIDEO

Conform unor responsabili care au discutat cu preşedintele, acesta stă prost cu atenţia şi îi plac notele scrise cu o singură pagină şi materialele vizuale cum sunt hărţile, tabelele, graficele şi fotografiile. "Îi place să vizualizeze lucrurile. E un constructor, toată viaţa s-a uitat la planuri de arhitectură", a explicat un înalt responsabil al administraţiei. O sursă apropiată de Consiliul securităţii naţionale al Casei Albe a indicat că responsabilii acestuia au grijă să includă numele lui Trump "cât mai des posibil într-un text pentru că dacă se vede menţionat continuă să citească".

Orice ar fi, nici predecesorii lui Trump nu au fost scutiţi de exprimări sau gesturi care le-au creat probleme în timpul deplasărilor în străinătate. George W.Bush a fost criticat şi acuzat de naivitate după prima sa întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, în Slovenia, în iunie 2001, când a mărturisit că s-a uitat în ochii fostului agent KGB şi i-a "putut vedea sufletul". La rândul său, preşedintele democrat Barack Obama a stârnit revoltă la Washington după ce s-a înclinat în faţa împăratului japonez Akihito, la Tokyo, în noiembrie 2009, aminteşte Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.