Ucraina suspectează implicarea Rusiei în uciderea fostului preşedinte al parlamentului Andrii Parubîi, a declarat luni şeful poliţiei ucrainene, conform Reuters, citată de Agerpres.
Parubîi a fost împuşcat mortal sâmbătă în oraşul Lvov din vestul Ucrainei, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat anterior luni că un suspect a fost arestat pentru ceea ce a numit "o crimă oribilă" care a afectat "securitatea într-o ţară aflată în război".
"Ştim că această crimă nu a fost accidentală. Există implicarea Rusiei. Toată lumea va fi trasă la răspundere în faţa legii", a scris şeful poliţiei, Ivan Vihivskîi, pe Facebook.
Rusia nu a comentat cu privire la crimă sau la sugestia că ar fi fost implicată în incident.
Ministrul ucrainean de Interne, Ihor Klimenko, a declarat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că suspectul a fost reţinut în cursul nopţii în regiunea Hmelniţki din vestul Ucrainei.
"În acest moment nu pot fi împărtăşite multe detalii", a spus Klimenko. "Voi spune doar că crima a fost planificată cu atenţie: deplasările victimei au fost studiate, a fost conceput un traseu şi s-a gândit în detaliu un plan de evadare", a adăugat el.
La rândul său, şeful poliţiei a declarat că suspectul s-a deghizat în curier şi a deschis focul asupra lui Parubîi în plină zi, trăgând cu arma de opt ori.
Atacatorul s-a asigurat chiar că victima era moartă, a adăugat Vihivskîi.
"A petrecut mult timp pregătindu-se, urmărind, planificând şi, în cele din urmă, apăsând pe trăgaci. Ne-a luat doar 36 de ore să-l găsim şi să-l arestăm", a adăugat el.
Poliţia a publicat două fotografii de la locul arestării, care arată doi ofiţeri ai forţelor speciale ţinând de braţe un bărbat încătuşat. Gol până la brâu, el este cu spatele la cameră, iar faţa nu i se vede.
Parubîi, în vârstă de 54 de ani, a fost membru al parlamentului Ucrainei şi a fost preşedinte al legislativului din aprilie 2016 până în august 2019. A fost unul dintre liderii protestelor din 2013-2014, care cereau legături mai strânse cu Uniunea Europeană şi în urma cărora a fost înlăturat preşedintele pro-rus al Ucrainei de atunci, Viktor Ianukovici.
Parubîi a fost, de asemenea, secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei din februarie până în august 2014, perioadă în care Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar separatiştii susţinuţi de Moscova au început să lupte împotriva forţelor guvernamentale din estul Ucrainei.
Asasinarea fostului președinte al parlamentului ucrainean - Este suspectată implicarea Rusiei
Autor: George Traicu
Publicat: 01-09-2025
București
8°C
Articole Similare

42
Vicepreședintele american JD Vance vine în Ungaria în perioada 7-8 aprilie, înaintea alegerilor
42

2.390
Țara din Europa care face un experiment radical pe adolescenți: începe testul care îi sperie total pe tineri
2.390

64
Australia interzice timp de şase luni intrarea pe teritoriu a iranienilor în scop turistic sau profesional
64

3.406
Ucraina dezvăluie o inovație explozivă: ce este sistemul care va putea să oprească teroarea dronelor lui Putin
3.406

2.738
'Statele cochetează cu catastrofa absolută': ONU trage un semnal de alarmă fără precedent privind războiul din Orientul Mijlociu
2.738

194
Ce firme se vor ocupa de 'curățenie' după ce se va termina războiul din Iran?
194

201
Caz incredibil: un bărbat și-a vândut casa cu ajutorul ChatGPT și a obținut o sumă record. Cum a reușit
201

50
Dacă criminalitatea cibernetică ar fi o ţară, ea ar fi a treia economie mondială - Care este cel mai răspândit atac
50

127
Războiul din Golf zguduie fundația petrodolarului
127

115
Programul de miliarde al UE - Ungaria este la mâna Bruxellesului
115

3.344
Nicolas Maduro iese pentru prima dată din închisoare și își face apariția în public: Va fi un moment extrem de urmărit
3.344

4.785
VIDEO Explozii extrem de puternice în zona unde Iranul are siturile nucleare: Americanii susțin că au eliminat muniția iranienilor
4.785

105
Ce înseamnă decizia lui Trump de a plăti companiei TotalEnergies aproape 1 miliard de dolari pentru a se retrage din sectorul eolian offshore?
105
















Comentează