Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) avertizează că piața polițelor RCA se confruntă cu un nou risc major de faliment, de această dată vizând compania Grawe România. Transportatorii acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că ar ignora probleme grave și că ar repeta greșelile care au precedat prăbușirea City Insurance și Euroins.
Potrivit comunicatului transmis pe 5 septembrie, COTAR susține că Grawe nu plătește despăgubirile conform legii și că ASF, deși primește anual mii de reclamații, se limitează la sancțiuni simbolice. „Ce înseamnă 10.000 de euro amendă pentru o companie de asigurări? Echivalentul a cinci dosare de daună neachitate, două minute de vânzări RCA sau salariul lunar al unui vicepreședinte ASF”, arată confederația.
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, afirmă că situația este „un pericol pentru asigurați, unitățile reparatoare și întreaga economie”, mai ales în contextul în care nici până acum nu s-au finalizat plățile pentru păgubiții City Insurance și Euroins, prin Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). „În loc să protejeze consumatorii, ASF oferă protecție companiilor care refuză plata daunelor. Sub ochii conducerii ASF se perpetuează practici ce amintesc de corupție instituționalizată”, a spus acesta.
COTAR enumeră mai mulți indicatori de risc în cazul Grawe: număr mare de reclamații, pierderi repetate în instanță, refuzul de a achita daune, lipsă de capitalizare și transfer de fonduri în afara țării. În opinia confederației, toate acestea arată un scenariu identic cu cel al falimentelor anterioare.
Se cere demiterea conducerii ASF
Organizația cere Guvernului și Parlamentului să intervină pentru demiterea conducerii ASF, în special a vicepreședintelui Sorin Mititelu, acuzat că „măsluiește supravegherea” și că „pune în pericol milioane de români”.
Comunicatul subliniază și faptul că, deși prețul polițelor RCA a crescut cu aproximativ 25% după expirarea plafonării de la 1 iulie 2025, păgubiții continuă să fie nedespăgubiți, iar instanțele dau câștig de cauză reclamanților.
„Dacă elevul (piața) e de nota 6, care este nota profesorului (ASF)?”, întreabă ironic COTAR, referindu-se la declarațiile vicepreședintelui ASF care a evaluat brokerajul RCA cu această notă.
Confederația avertizează că un nou faliment în asigurări ar genera prejudicii economice majore și ar adânci neîncrederea în piața RCA.
Drept la replică
Vineri, 5 septembrie a.c., în spațiul public a apărut un comunicat al COTAR (Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România). Referitor la textul respectiv, facem următoarele precizări:
• Grawe acordă despăgubiri în baza legilor în vigoare și verifică cu atenție fiecare caz în parte
• Compania îndeplinește toate cerințele de capital și este auditată de firme cu reputație impecabilă
• Grawe România este parte a unui grup financiar puternic, prezent în 15 țări europene și cu o istorie de aproape 200 de ani. Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde Euro fonduri proprii conform cerințelor regimului de supraveghere Solvency II și înregistrează o rată de solvabilitate SCR de 252,4% la data de raportare 31.12.2024, de 2,5 ori mai mult decât este necesar.
Având în vedere cele de mai sus, stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuție.
În aceste condiții, pentru orice atingere a imaginii și credibilității noastre, bazată pe argumente neîntemeiate
ori pe simple afirmații, Grawe România își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente
pentru repararea integrală a prejudiciilor cauzate.
Grawe România Asigurare































Comentează