Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ASF - istoria unui adevărat război pentru influență

revista presei
Digi24: Un an şi jumătate de existenţă, un preşedinte arestat, trafic de influenţă la nivel înalt, companii de asigurări implicate în scandaluri şi o structură schimbată de trei ori. Este pe scurt, istoria zbuciumată a Autorităţii de supraveghere financiară, organism înfiinţat de Guvernul Ponta şi dirijat în mare parte prin Ordonanţe de Urgenţă, pentru a controla piaţa de asiguări, pensii şi capital din România... Legea de înfiinţare a ASF este modificată în Senat, în primăvara lui 2013, astfel încât Dan Radu Ruşanu să poată fi numit la şefia Autorităţii. Fiicele liberalului deţineau pachetul majoritar de acţiuni la o companie listată la Bursă, instituţie aflată sub controlul Autorităţii. Iniţial, textul Ordonanţei prevedea că membrii ASF nu pot fi rude cu persoane care deţin participaţii de minimum 10% din companii aflate sub supravegherea Autorităţii. Prevederea este eliminată... La sfârşitul lui ianuarie 2014 apare primul scandal de proporţii legat de ASF Laura Chiţoiu, soţia ministrului de finanţe de atunci, Daniel Chiţoiu, e urmărită penal pentru abuz în serviciu. Laura Chiţoiu era la acel moment director al Direcţiei Autorizări din Autoritatea de supraveghere financiară. Ea ar fi intervenit pentru numirea directorului general al Carpatica Asig... Două săptămâni mai târziu, pe data de 14 februarie 2014, scandalul ASF ia amploare. Presa publică indemnizaţiile încasate de conducătorii instituţiei în lunile noiembrie şi decembrie 2013. La sfârşitul anului trecut, în două luni, preşedintele ASF Dan Radu Ruşanu a încasat 72.000 de euro. Daniel Dăianu, ca primvicepreşedinte, a luat 68.000 euro, iar Mircea Ursache, vicepreşedinte, a avut 46.000 de euro... Nu doar salariile mari stârnesc controverse Procurorii anticorupţie spun că Executivul a îndepărtat, printr-o ordonanţă de urgenţă, un vicepreşedinte ASF, pentru a proteja interesele firmei de asigurări Carpatica. Anchetatorii mai spun că Daniel Chiţoiu, cel care deţinea la acea vreme funcţia de vicepremier şi ministru de finanţe, a cerut introducerea ordonanţei pe ordinea de zi în şedinţa de guvern din 16 octombrie. Ordonanţă care a fost aprobată de executiv, deşi avea aviz negativ din partea Ministerului de Justiţie. Dosarul deschis de DNA dezvăluie că, în interiorul ASF, se dădea un adevărat război pentru influenţă. Procurorii spun că Dan Radu Ruşanu, naşul lui Daniel Chiţoiu, a cerut această Ordonanţă de guvern. Sub pretexul cerinţelor europene, au fost impuse criterii în care, sub pretextul exigenţelor europene, să fie trecute criterii pe care vicepreşedintele ASF, Daniel Tudor, să nu le poată îndeplini. De altfel, în urma actului emis de Executiv, el a şi demisionat. Evenimentul Zilei: Moscova îi ajută pe rebeli înarmîndu-i și instruindu-i. Din punctul de vedere al dreptului internațional însă, una e invazia, și alta e sprijinul secrete, nerecunoscut oficial. Dacă se acceptă varianta ucraineană a invaziei, Occidentul trebuie să reacționeze prin forță militară. Asta înseamnă al treilea Război mondial! Exact ceea ce vor liderii ucraineni. L-am criticat pe Traian Băsescu în mai multe rînduri pentru poziția sa față de Criza ucraineană, pentru că această poziție lăsa impresia, prin adoptarea fără rezerve a punctului de vedere ucrainean, că Traian Băsescu nu era președintele României, ci președintele Ucrainei. Declarația de joi seara mi-a arătat un Traian Băsescu care-și îndeplinește cu brio misiunea de președinte al României: Cea de a fi un pilon de calm, de luciditate, într-un conflict bazat esențial pe emoțiile provocate și întreținute de manipulări venite din plin din partea celor două țări în conflict: Rusia şi Ucraina. RFI: Liderii europeni, care se reunesc sâmbătă, urmează să discute despre noi sancţiuni vizând Rusia, acuzată că a efectuat o incursiune militară în Ucraina. Situația din estul Ucrainei este un subiect care se adaugă desemnării aşteptate a doi oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene - şeful diplomaţiei şi preşedintele Consiliului...  ”Am spus întotdeauna, în mod clar, că vor fi luate în considerare noi sancţiuni în cazul unei escaladări”, a declarat cancelarul Germaniei Angela Merkel. Criza ucraineană va figura ”pe ordinea de zi” a summitului ”şi vom pune întrebarea: cum să reacţionăm?”, a adăugat ea. În acest timp, premierul italian Matteo Renzi l-a îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin să denunţe o ”escaladare intolerabilă, ale cărei consecinţe vor fi foarte grave”, iar omologul său britanic David Cameron a ameninţat Rusia cu ”noi consecinţe” în cazul în care nu ”apucă altă cale”. Preşedintele Franței François Hollande a calificat drept ”inacceptabilǎ şi intolerabilǎ” orice eventualǎ prezenţǎ a militarilor ruşi pe tertoriul ucrainean. El a mai cerut, cu ocazia unui discurs pronunţat în faţa corpului diplomatic, ca Rusia sǎ respecte suveranitatea Ucrainei şi sǎ înceteze sǎ-i mai sprijine pe separatiştii pro-ruşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.