DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ASF primește puteri sporite pentru a supraveghea Fondurile de Pensii Pilon 2. Se urmărește protecția sporită a banilor românilor

Nicu Marcu ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) salută adoptarea, de către Guvernul României, a Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, care aduce modificări Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.

„Într-un moment critic în care constatăm creșterea riscului de piață cauzat de o volatilitate ridicată pe piețele financiare din Uniunea Europeană, marcate de deteriorarea echilibrelor macroeconomice generate de conflictul armat din Ucraina și de impactul pandemiei Covid-19, A.S.F. se concentrează pe misiunea sa de a supraveghea cu atenție evoluția pieței pensiilor private, de a înțelege și evalua corect riscurile nu numai la adresa investitorilor și participanților la fondurile de pensii private, dar și la adresa stabilității financiare la nivelul economiei naționale.

Măsurile de reformare a legislației din domeniul sistemului pensiilor private sporesc capacitatea de supraveghere a Autorității, astfel încât activitatea fondurilor de pensii private să se desfășoare în condiţii de maximă siguranţă pentru participanţi.

Totodată, prin actualizarea cadrului de reglementare în domeniul pensiilor private, vom impune o mai mare responsabilizare a administratorilor în ceea ce privește activitatea acestora, modificările fiind aduse pentru a asigura o protecție suplimentară a activelor fondurilor de pensii private, în beneficiul participanților la aceste fonduri.” declară Președintele A.S.F., domnul Nicu Marcu.

Președintele Autorității precizează: „Vulnerabilitățile anumitor tipuri de investiții, combinate cu interconexiunea cu alte părți ale sectorului financiar, au impus o consolidare a sistemului de reglementare și supraveghere, tocmai pentru a spori reziliența și gestionarea cât mai atentă a riscului de lichiditate pentru fondurile care activează pe piața pensiilor private din România.

Autoritatea acționează cu fermitate pentru a-și adapta acțiunile la provocările care apar într-o lume financiară volatilă, astfel încât prin deciziile asumate să protejăm cât mai bine participanții la fondurile de pensii private, să controlăm, să impunem respectarea legilor și să sprijinim dezvoltarea și administrarea corectă a fondurilor de pensii private atât în interesul participanților la aceste fonduri, dar și în interesul dezvoltării economiei autohtone.

Fondurile de pensii private trebuie să joace un rol semnificativ și să devină un real motor financiar de dezvoltare a economiei naționale”, subliniază Președintele A.S.F., domnul Nicu Marcu.

Pentru întărirea cadrului de reglementare primar din sistemul pensiilor private în ceea ce privește guvernanța corporativă, cadrul investițional, regimul sancționatoriu etc. au fost avute în vedere o serie de modificări ale reglementărilor menționate, care prevăd:

- stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;

- stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

- introducerea unor prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor;

- stabilirea obligațiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației şi prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieţei;

- segregarea atribuțiilor și responsabilităților diferitelor structuri de conducere, supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de interes și să fie acordată autoritatea și independența necesară funcțiilor de control;

- stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea activităților principale și a celor secundare/conexe;

- completarea cerințelor de raportare și transparență;

- stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil;

- introducerea posibilității ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens;

- completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv fundamental asigurarea stabilității financiare a piețelor financiare non-bancare iar măsurile prevăzute în Ordonanța de guvern recent adoptată vin să consolideze cadrul necesar prevenirii riscurilor și vulnerabilităților ce se pot materializa în contextul actual, caracterizat de incertitudine, în scopul protejării intereselor și drepturilor consumatorilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.