Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE Momentul în care CRIMINALA DE LA METROU își împinge VICTIMA pe șine / 18+

Au apărut primele imagini ale crimei de la metrou! Criminala o împinge pe tânăra de 25 de ani pe șine, iar când aceasta încearcă să se urce, o lovește cu piciorul. Deși pe peron mai erau persoane, așa cum se vede pe imagini, nimeni nu a intervenit. La doar două secunde, a venit trenul care a ucis-o. Femeia suspectată că a împins două tinere în faţa unor garnituri de metrou, una dintre acestea decedând, este cercetată pentru omor şi tentativă de omor, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Ea va fi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Magdalena Şerban este cercetată pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor.

Citește și: Cine a fost Alina Ciucu, tânăra ucisă la metrou-„Era frumoasă ca o actriță. Plecase de sărăcie de acasă”

”Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai intra în staţie. La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni victima a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat ca urmare a leziunilor suferite”, anunţă procurorii.

Citește și: S-a aflat! Cât valorează ceasul legendar al Regelui Mihai

În cursul zilei de miecuri, suspecta va fi prezentată magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, iar cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul D.G.P.M.B.

Magdalena Şerban este din Craiova şi, potrivit unor surse judiciare, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise.

Citește și: Detalii halucinante! Cine este femeia care a uimit o țară întreagă și ce a făcut-o să o împingă pe tânăra de la metrou

Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.

Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.

Citește și: Sumă uriașă! Câți bani obține Zuckerberg din publicitatea de pe Facebook

Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu agresoarea, reuşind într-un final să fugă.

În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, în staţia de metrou se aflau puţine persoane.

Citește și: Renault dă o nouă lovitură concurenţei: Detalii interesante despre noul Duster – Ce s-a descoperit când a fost testat .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.