Iranul a convocat sâmbătă trei diplomaţi europeni, reprezentând Danemarca, Marea Britanie şi Regatul Ţărilor de Jos, după atacul din timpul unei defilări militare la Ahvaz (vest), soldat cu cel puţin 29 de morţi, a indicat agenţia oficială IRNA, preluată de AFP.
Ambasadorii danez şi olandez şi însărcinatul cu afaceri britanic au primit "puternicele proteste ale Iranului pentru faptul că ţările lor adăpostesc unii membri ai grupului terorist care a comis atacul", a indicat un purtător de cuvânt al ministerului iranian de Externe, citat de IRNA.
"Este inacceptabil ca Uniunea Europeană să nu includă pe lista sa neagră membrii acestor grupări teroriste atât timp cât ei nu comit o crimă pe teritoriul european", a arătat diplomaţia iraniană.
Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, care susţine că răspunde astfel intervenţiilor Iranului în regiune.
"Ambasadorii şi-au exprimat profundul regret în ce priveşte incidentul şi au promis să transmită guvernelor lor toate problemele ridicate", a mai arătat IRNA.
"Ei au exprimat totodată voinţa ţărilor lor de a coopera cu Iranul pentru a-i identifica pe autori şi a schimba informaţii", a adăugat agenţia.
Atacul, soldat şi cu 57 de răniţi, dintre care unii în stare gravă, a fost unul din cele mai sângeroase din Iran în aproape opt ani.
Preşedintele Hassan Rohani, care se pregătea să plece la Adunarea Generală a ONU de la New York, a promis un răspuns "teribil".
Conform informaţiilor difuzate de media iraniene, atacul, calificat drept 'terorist' de Teheran, a fost întreprins de un comando înarmat împotriva unei defilări militare la Ahvaz, capitala provinciei sud-vestice Khuzestan, cu populaţie majoritar arabă.
'Printre martiri se află o fetiţă şi un fost combatant care a fost ucis în scaunul său cu rotile', a declarat generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene, la televiziunea de stat.
'Din cei patru terorişti, trei au fost trimişi în infern la locul atacului, iar al patrulea, care a fost rănit şi arestat, a ajuns în infern la puţin timp din cauza rănilor grave', a adăugat generalul, membru al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.
O grupare antiguvernamentală arabă, Rezistenţa Naţională din Ahvaz, a revendicat atacul, printr-un purtător de cuvânt citat de Reuters.
Atentat la Ahvaz: Iranul a convocat trei diplomaţi europeni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.074
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.074

703
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
703

33
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
33

1.707
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.707

31
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
31

1.686
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.686

62
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
62

64
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
64

30
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
30

1.860
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.860

2.275
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.275

16
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
16

3.957
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.957
















Comentează