Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenție mare la PMP! Posibile surprize pe scena politică

Facebook
PMP

„Avem localităţi unde PMP a obţinut 20%-25%, ceea ce demonstrează că există un electorat care nu vrea nici PNL, nici USR, ci merge pe o soluţie mai conservatoare, cum este cea a PMP”, spunea șeful partidului, Eugen Tomac, la ultima ședință PMP de anul trecut.

Partidul înființat de Traian Băsescu a luat la alegerile prezidențiale din 2019 cele mai multe voturi din istoria electorală a formațiunii și crede că poate să urce la următorul nivel în politică.

Imediat după intrarea în Parlament în 2016, PMP-ul a fost asediat.

Grupul PMP din Senat a fost desființat din cauza racolării unor parlamentari PMP de către alte partide. Puțin a lipsit să dispară și grupul PMP de la Camera Deputaților, unde PMP a supraviețuit la limită timp de doi ani. Era suficient să defecteze 1-2 deputați ca partidul să stingă lumina și în camera inferioară a Parlamentului.

PMP dă semne că își revine din pumni și odată cu intrarea unor lideri ai partidului în eșaloanele inferioare ale Guvernării Orban, formațiunea și-a fixat o țintă de 10% la alegerile locale.

Vicepreședintele PMP Petru Movilă a declarat marți pentru STIRIPESURSE.RO:

  • „Noi am fost un partid fara baza in alesii locali in 2016 si nici nu am avut liste de candidati in toate localitatile. In timp, PMP si-a facut organizatii, au venit oameni noi si am inceput sa avem un numar de voturi din ce in ce mai mare. Cel mai important examen pe care il va da PMP-ul vor fi alegerile locale din 2020, pentru ca baza unui partid sunt alesii locali si organizatiile din comunitati. Un alt lucru important: PMP are parlamentari putini, dar are organizatii foarte bune in care nu sunt parlamentari, precum Arges, Dambovita, Suceava, Bacau, Brasov. Surpriza va fi pentru toti dupa ce trecem de alegerile locale pentru ca acolo noi ne vom consolida ca si partid.
  • Ne-am fixat un scor de 10% foarte realist tinand cont de ce se intampla in organizatii si tinand cont de ce vor romanii, un partid stabil. Noi nu suntem un partid nici de figuranti, nici de traseisti, din contra, am pierdut componenta UNPR-ului. Noi nu suntem cu valul. Si cand a fost valul pro-PSD si cand a fost valul pro-Iohannis, noi ne-am obtinut rezultatul, in jur de 6%, ceea ce spune foarte multe despre stabilitatea partidului.
  • PMP este partidul cel mai de dreapta de pe esichierul politic. Electoratul este de la mediu spre studii superioare, electorat de regula din mediul privat. Oameni liberi, asta e expresia, independenti, mandri, nu oameni care voteaza la comenzi politice sau la comanda sefilor de institutii la care lucreaza. Sunt oameni de dreapta care traiesc din munca lor si au valori crestin-democrate”

De ramarcat și activitatea PMP București condusă de deputatul Sebastian Moise. Rezultatele au fost excelente - la ambele scrutinuri din 2019, europarlamentare și prezidențiale, PMP a obținut în jur de 10 %.

Rezultatele electorale PMP:

  • 2014, Europarlamentare: 345.973 de voturi
  • 2014, Prezidențiale, turul I: 493.376 de voturi (Elena Udrea)
  • 2016, Locale: 368.985 de voturi (la Consiliile Județene)
  • 2016, Parlamentare: 376.891 la Camera Deputaților / 398.791 de voturi la Senat
  • 2019, Europarlamentare: 522.104 de voturi
  • 2019, Prezidențiale, turul I: 527.098 de voturi (Theodor Paleologu)

Vezi si: Ia viteză campania PNL de racolare în Parlament: 15% din deputații liberali sunt 'importați' din alte partide, majoritatea ex-PSD și ex-ALDE .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.