Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenţionare de călătorie MAE: Spania - Greve în sectoarele de activitate aeriană, feroviară şi portuară

MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde în următoarele zile sunt programate greve în sectoarele de activitate aeriană, feroviară şi portuară, scrie news.ro.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că, în perioada 15-28 aprilie, sunt anunţate o serie de greve în transporturile aeriene şi feroviare.

Astfel, a fost declanşată o grevă a personalului de securitate din Aeroportul Adolfo Suarez Madrid Barajas. Greva afectează serviciile de control de securitate şi acces în zonele de îmbarcare din cele 4 terminale ale aeroportului. Se recomandă celor ce urmează să folosească acest aeroport să se prezinte din timp pentru realizarea formalităţilor de îmbarcare. Greva se va extinde, în 21 şi 24 aprilie, la toate aeroporturile din Spania.

În perioadele 15-17 aprilie şi 22-24 aprilie, piloţii companiei aeriene Air Nostrum se vor afla în grevă. Astfel, o mare parte a zborurilor interne din Spania pe care această companie le efectuează în mod normal vor fi afectate. Se recomandă celor care au de efectuat un zbor intern în Spania să verifice din timp dacă urmează să călătorească cu această companie şi dacă zborul este sau nu afectat de această grevă.

Începând din 17 aprilie, intră în grevă sindicatele din infrastructura feroviară, de la liniile de tren de mare viteză şi lucrătorii din porturi. Se recomandă cetăţenilor care au de făcut călătorii cu trenurile de mare viteză sau cu feriboturile din porturile spaniole să verifice din timp dacă le vor fi sau nu afectate planurile de deplasare.

Citește și: Europa ar putea fi afectată de un nou val de migranți - Peste 800.000 de oameni ar putea asalta coastele europene în cazul unui război în Libia

În perioada 18-28 aprilie vor fi în grevă lucrătorii care asigură controalele de securitate în gările din Spania. În cazul călătoriilor cu trenul în Regatul Spaniei, se recomandă prezentarea mai din timp în gara de plecare, din cauză că timpii necesari efectuării controlului de securitate vor fi mult mai mari decât cel obişnuit.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34649656032.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.ro, http://barcelona.mae.ro, http://bilbao.mae.ro; http://sevilla.mae.ro; http://ciudadreal.mae.ro, http://castellon.mae.ro; http://zaragoza.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.