Comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului îi vor audia lunea viitoare pe miniştrii Afacerilor Externe şi Muncii, Bogdan Aurescu şi Violeta Alexandru, şi nu joi, cum stabilise iniţial Biroul permanent potrivit Agerpres.
Audierea va viza măsurile luate de Guvern pentru protejarea lucrătorilor români din străinătate în perioada pandemiei.
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a propus sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, audierea ministrului de Externe Bogdan Aurescu.
Cazanciuc a mai scris pe Facebook că solidaritatea muncitorilor români care lucrează în străinătate trebuie să devină "o realitate", iar statul român ar trebui să negocieze, prin acorduri cu alte ţări, condiţii mai bune pentru cei care aleg să muncească peste hotare.
"La 1 Mai 2020, Solidaritatea, aşa cum a fost cunoscută iniţial în România sărbătoarea muncitorilor, trebuie să devină urgent o realitate pentru miile de muncitori români îmbarcaţi în avioane şi duşi să lucreze câmpurile unde ziua de muncă înseamnă 12 ore pe zi, şapte zile din şapte, aşa cum se întâmpla acum două secole, când erau abandonaţi de ţara de origine şi exploataţi de ţara 'adoptivă'", a afirmat Cazanciuc.
Potrivit lui Cazanciuc, diplomaţii români trebuie să verifice ceea ce presa prezintă drept "suferinţele muncitorilor români".
Cazanciuc, a afirmat luni că, în cazul în care la audierile miniştrilor Muncii şi de Externe vor rezulta "lucruri mult mai grave" în legătură cu plecarea românilor la muncă în străinătate în condiţii de pandemie, se poate ajunge la constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a analiza detaliile acestor plecări.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat că cei doi miniştri se vor prezenta "fără ezitări" la audierea din comisiile de specialitate ale Camerei superioare.
Audierea miniştrilor Aurescu şi Alexandru în comisiile de specialitate din Senat, amânată pentru luni
Explorează subiectul
Articole Similare

47
Gheorghe Piperea: Drujba și petrolul rus confort termodinamic ne-au re-adus
47

3.569
Bugetul pe 2026, blocat în coaliție: certuri între PSD și echipa Bolojan-Nazare pe ajutoare și bani pentru primării (surse)
3.569

3.379
Traian Băsescu consideră inițiativa lui Macron periculoasă: 'Trecerea sub 'umbrela nucleară' a Franței ar însemna desființarea NATO'
3.379

128
Cătălin Drulă acuză că PSD și PNL au blocat, la Senat, legea privind referendumul pentru bugetul Bucureștiului
128

3.984
Senatorii dau testul SIE: 'Nu reînviem Binomul' / UDMR, USR și AUR se opun ca ofițerii SIE să poată efectua acte de urmărire penală
3.984

73
Opoziţia a depus moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Senat, cu titlul: ”Dragoş Pîslaru, tehnocratul lui Cioloş şi ministerul fără rezultate”
73

3.922
Stelian Ion, fost ministru al Justiției, îi cere lui Nicușor Dan să respingă propunerile pentru marile parchete: Să nu se pripească!
3.922

3.589
Angajări pe bază de carnet de partid, la Primăria Capitalei: Un fost director, fost membru PNL, a fost condamnat la trei ani de închisoare
3.589

150
Cine este Mihai Dimian: Rectorul USV devenit Ministru al Educației - Parcurs academic și profesional complet
150

5.123
România, din nou fără buget în martie: cum au ajuns Bolojan și Nazare să repete haosul bugetar din anii ’90
5.123

6.411
Angajatorii, lăsați să finanțeze concediile medicale din buzunar: CNAS ar putea plăti penalități dacă nu rambursează banii în 90 de zile
6.411

144
Gianina Şerban, AUR: Avem soluţia pentru combaterea evaziunii fiscale, însă proiectul este blocat de interesele politice!
144

92
Un consilier independent şi USR au depus proiecte pentru interzicerea jocurilor de noroc în Buzău: Demers asumat şi de PSD
92
















Comentează