Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Augustin Lazăr, la bilanţul MAI: Apreciez integritatea ofiţerilor de poliţie

Inquam Photos / Octav Ganea
augustin lazar

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a apreciat miercuri integritatea ofiţerilor de poliţie şi activităţile preventive desfăşurate în acest sens de Ministerul Afacerilor Interne. "Aş dori să apreciez în mod deosebit activităţile preventive care sunt desfăşurate în cadrul Ministerul Afacerilor Interne, un volum mare de activităţi preventive şi cu eficacitate. Dacă ne uităm, dintre poliţiştii care au fost testaţi, 67 de teste, 64 au fost în regulă cu referire la integritatea ofiţerilor de poliţie, ceea ce eu zic că este absolut remarcabil. Este o practică bună şi pentru alte instituţii", a spus Lazăr, la prezentarea bilanţului MAI pe anul 2016.

El a vorbit şi despre activitatea preventivă a MAI, reflectată în volumul de constatări efectuate de organele de aplicare a legii din cadrul ministerului. "Dintre aceste constatări, este de remarcat că 78% sunt realizate în flagrant, ceea ce înseamnă că organele de aplicare a legii au fost exact unde trebuia, la momentul potrivit, că au avut rol activ şi au avut capacitate de reacţie rapidă pentru a-şi îndeplini misiunea şi aceasta este foarte important pentru ofiţerii MAI şi, în general, pentru organele judiciare", a arătat Lazăr.

Şeful Ministerului Public s-a referit şi la volumul de activitate în materie de constatare şi de instrumentare a dosarelor economico-financiare şi la măsurile asigurătorii care s-au luat pentru recuperarea prejudiciilor. "De remarcat, de asemenea, volumul de dosare având ca obiect evaziunea fiscală, care reprezintă un indicator esenţial atât pentru MAI, Poliţia judiciară, cât şi pentru Ministerul Public. Aici trebuie să spunem că, deşi în acest an a fost o mai mare eficacitate a organelor judiciare, totuşi din totalul inculpaţilor trimişi în judecată, cei pentru evaziune fiscală au reprezentat doar 3%. Aceasta este o chestiune serioasă, care trebuie să ne pună pe gânduri, atât pe poliţişti, cât şi pe procurori, să fim în măsură de a detecta mai bine faptele de evaziune fiscală, de contrabandă, de spălare de bani, cele care afectează resursele bugetului naţional", a explicat Lazăr.

Procurorul general a prezentat şi priorităţi, atât ale Poliţiei judiciare, cât ale procurorilor Ministerului Public. "Pot să spun că sunt câteva priorităţi care stau atât în faţa Poliţiei judiciare, cât şi în faţa procurorilor Ministerului Public şi aceste priorităţi sunt legate de categoriile de dosare de evaziune fiscală, de contrabandă, de spălare de bani, cele care au apărut între timp, de mediu, care sunt esenţiale pentru că este patrimoniul natural şi cultural în care noi trăim. Este calitatea vieţii pe care noi o avem şi, dacă vom respecta calitatea vieţii noastre, atunci aceste lucrări trebuie să le rezolvăm cu prioritate", a spus Augustin Lazăr.

Pe de altă parte, potrivit procurorului general, calitatea urmăririi penale desfăşurate în comun de poliţişti şi procurori trebuie să se ridice deasupra interpretărilor din spaţiul public. "Evaluarea activităţii unei instituţii presupune să vedem oglinda activităţii cantitative şi, de asemenea, aspectele calitative care sunt foarte importante în munca noastră. Ele sunt cu atât mai importante cu cât este mai sensibilă activitatea de înfăptuire a justiţiei, iar urmărirea penală pe care noi o desfăşurăm împreună necesită o calitate cât mai bună pentru a preveni cât mai mult incidente care sunt sensibile şi care sunt de natură să fie interpretate public", a afirmat Augustin Lazăr, conform Agerpres. La bilanţul MAI au mai fost prezenţi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu, şeful SRI, Eduard Hellvig, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.