Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și-a terminat mandatul la CCR, însă explică cum s-a desfășurat un adevărat ”asediu” la adresa Curții Constituționale, după anul 2007.
Citește și: DOCUMENTUL care va INCENDIA PNL: este RĂZBOI TOTAL
Citește și: Zegrean aruncă o teorie neașteptată pe piață, la plecarea din CCR
”A fost o activitate foarte intensă, dar mai întâi vreau să vă spun că a fi preşedintele Curţii nu înseamnă să fii şeful CCR. Este cu totul altceva. Sper că nu m-am comportat ca un şef cu colegii mei, cu judecătorii. Nici măcar nu am avut calitatea de ordonator de credite, asta face secretarul general al Curţii. Vă dau nişte cifre, ca să înţelegeţi ce au fost aceşti nouă ani. Curtea este înfiinţată din 1992, până acum nouă ani, deci în primii 15 ani sau câţi au fost până în 2007, când am venit eu la Curte, s-au judecat aproximativ zece mii de dosare. După aceea, din 2007 şi până acum, 25 de mii. Deci, a fost o activitate foarte intensă. Am avut un an în care am avut zece mii de dosare de soluţionat, ceea ce este enorm de mult pentru o Curte Constituţională de tipul acesteia, unde toate dosarele se judecă în plen. Noi nu facem trierea dosarelor, nu le trecem printr-un filtru în care să alegem ce ajunge la judecată. La noi, toate dosarele, de la momentul înregistrării, sunt dosarele Curţii şi trebuie soluţionate şi se judecă în plen de toţi cei nouă judecători. A fost o perioadă foarte grea, pentru că în perioada aceasta am avut de toate. Am avut schimbare de preşedinte, am avut alegeri prezidenţiale în 2009, pe urmă am avut o schimbare de preşedinte în 2014, am avut referendum naţional pentru demiterea preşedintelui. Am avut un alt referendum pentru a stabili dacă Parlamentul să fie mono sau bicameral. Şi vorbesc de referendum pentru că la referendumuri legea spune că CCR supraveghează desfăşurarea referendumului la nivel naţional. De asemenea, la alegerile prezidenţiale, Curtea are de soluţionat foarte multe lucruri, foarte multe contestaţii care vin la Curte, atât înainte de alegeri, în timpul campaniei, cât şi după, când de regulă se contestă rezultatul alegerilor. În 2014 nu s-a contestat. Pe lângă acestea, a fost o activitate legislativă extrem de intensă în Parlament, au fost ani în care s-au adoptat peste o mie de legi. Noi avem lege cu numărul o mie şi ceva. Deci, această activitate foarte intensă influenţează şi activitatea Curţii, pentru că foarte multe legi ajung să fie trimise la Curte pentru verificare de constituţionalitate, înainte de promulgare, de exemplu. Şi ca să fie tacâmul complet, au fost modificate Codurile - Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, Codul fiscal. Astea toate au trecut pe la Curte; numai în privinţa Codului de procedură penală am admis peste 50 de sesizări. Numai admise 50, câte au fost chiar nu am socotit, dar au fost foarte multe.
Putem spune că a fost o activitate foarte intensă şi, pe lângă asta, am avut şi o activitate internaţională destul de bogată. Am organizat patru conferinţe internaţionale la Bucureşti. A fost în 2011 o conferinţă a Curţilor Constituţionale europene, la care au participat peste 270 de specialişti în drept constituţional din Europa. Am avut o conferinţă cu ocazia împlinirii a 20 de la înfiinţarea Curţii, când, la fel, au participat foarte mulţi oameni. Am avut o conferinţă, cred că în 2012, organizată de noi cu Curţile Constituţionale din fostele ţări comuniste membre UE, cu o temă foarte interesantă - soluţionarea problemei restituirii proprietăţilor în aceste ţări; o altă temă - cum a fost reglementată şi rezolvată problema lustraţiei şi a treia a fost cu deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. A fost o conferinţă foarte interesantă, am scris şi o carte cu toate materialele prezentate la conferinţă. Este o carte despre care pot să spun că este model despre cum se trece de la socialism înapoi la lumea liberă, la economia de piaţă, la aşa-numita lume capitalistă”, a declarat Augustin Zegrean, informează Agerpres.
Comentează