Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum îi răspunde AUR generalului ucrainean care a vorbit despre o întâlnire George Simion - serviciile ruse

Alianța pentru Unirea Românilor
AUR Alianta pentru Unirea Romanilor

AUR acuză vineri că „rakeții” serviciului de spionaj ucrainean au declanșat ofensiva împotriva ”unioniștilor români”, după ce un general ucrainean din serviciile de spionaj afirmă că un ofițer SBU care a lucrat la Cernăuți a confirmat cel puțin o întâlnire a deputatului George Simion cu serviciile speciale rusești.

„Adversarii tradiționali ai intereselor României și Republicii Moldova au declanșat o ofensivă susținută împotriva celui mai cunoscut politician unionist din țara noastră. „Dezvăluirile” marca SBU, care ar scoate la iveală presupusa alianță între liderul unioniștilor români și serviciile secrete ruse, vin după ani și ani de tăcere suspectă și urmează unor foarte ciudate informații lansate de Kiev ce anunțau iminenta invadare a Republicii Moldova de armata rusă. Totul este perfect înlănțuit, mai puțin scopul pentru care presa de limba română este infestată cu astfel de „ponturi”. Primim oare o „mână de ajutor” dinspre Kiev? Ar fi prima...”, a reacționat AUR pe Facebook.

„Dacă unim toate punctele, rezultă că mișcarea unionistă din România, întruchipată chiar și pentru inamicii politici de figura lui George Simion, ar fi creația serviciilor secrete ruse. Astfel, dorința de unire cu Țara a teritoriilor răpite în mod barbar de Armata Roșie ar trebui să rămână doar un vis îndepărtat. La fel și aspirațiile la recunoașterea drepturilor și a demnității de cetățeni egali ale românilor care trăiesc între granițele actuale ale Ucrainei. Atunci când cheamă în ajutor lumea întreagă pentru a-și apăra țara de agresiunea Rusiei, președintele Zelenski e conștient că e beneficiarul și girantul acelorași rapturi, agresiuni și nedreptăți istorice care au răpit României Mari regiuni întregi aflate azi în componența Ucrainei? Sau „generalii SBU” nu își mai coordonează acțiunile cu actuala conducere a țării și acționează la rândul lor după o agendă personală? Și dacă este așa, a cui ar putea fi agenda?”, adaugă formațiunea condusă de George Simion.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.