AUR se implică în scandalul furtului de lemn: În fieful liberalului Flutur, mafioții fac legea, iar Bode se face că plouă

Autor: Alice Draghici

Publicat: 17-09-2021

Actualizat: 17-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Alianța pentru Unirea Românilor

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere Guvernului să pună capăt complicității cu mafia pădurilor și să ia măsuri pentru identificarea și sancționarea tuturor vinovaților de agresarea celor doi jurnalişti şi a activistului de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din Bucovina.

„Tot mai mulți activiști implicați în depistarea cazurilor de tăieri ilegale de păduri și de transport ilegal de lemn, dar și pădurari, sunt victime ale complicității dintre instituțiile statului, parlamentari și companii străine. De data aceasta, activistul de mediu Tiberiu Boșutar şi doi jurnalişti au ajuns la spital, după ce au fost atacaţi în Vatra Dornei de un grup de 20 de persoane, în timp ce filmau un documentar internațional despre jaful din pădurile noastre. În fieful liberalului Gheorghe Flutur, mafioții fac legea, iar ministrul de Interne Bode se face că plouă”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

„Acest caz foarte grav ne determină să reiterăm ferm solicitările noastre. Cerem sancționarea grupurilor mafiote organizate care taie ilegal lemnul, uneori până la ras, protejarea fondului forestier, creșterea suprafețelor împădurite, monitorizarea reală a tăierilor și a transporturilor de masă lemnoasă, precum și interzicerea proceselor tehnologice excesiv de poluante utilizate de marile companii de prelucrare a lemnului care operează în România. De asemenea, dorim oprirea exploatărilor la scară industrială de către companii din alte state membre UE, care au interzis defrișările pe propriul teritoriu, și protejarea comunităților locale și întreprinderilor mici și mijlocii care folosesc lemnul ca sursă principală de combustibil sau materie primă”, a precizat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri