Australia: Cinci femei au dat în judecată Qatar Airways pentru un incident umilitor suferit în urmă cu doi ani

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 20-10-2022

Actualizat: 21-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: timeoutdubai.com

Cinci femei din Australia au demarat acțiuni juridice împotriva unor oficiali din Qatar, la doi ani după ce au fost percheziționate corporal, fiind supuse inclusiv unor examinări invazive forțate, la Aeroportul Internațional din Doha.

Cele cinci se numără printre alte câteva zeci de femei examinate. Autoritățile qatareze susțin că s-a încercat depistarea mamei unui nou-născut, abandonat la unul dintre grupurile sanitare din aeroport. Cele cinci femei au deschis un proces la un tribunal din Sydney și, potrivit informațiilor obținute de BBC, documentele au fost transmise joi reprezentanților Qatar Airways din Australia, informează BBC, citat de Rador.

Premierul din Qatar a transmis scuze după producerea incidentului, iar autoritățile qatareze au precizat că s-a deschis un dosar penal în acest caz, finalizat cu o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pentru un oficial din cadrul aeroportului. Această acțiune în instanță începe cu doar o lună înainte de Cupa Mondială de Fotbal, competiție găzduită de Qatar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri