Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Australia și China vor să-și repare relația bilaterală după ce Beijingul a fost acuzat că a comis ATACURI cibernetice

impacare intelegere

Australia şi China s-au angajat să lucreze împreună pentru a repara relaţia bilaterală, afectată de acuzaţii potrivit cărora Beijingul a comis atacuri cibernetice şi a încercat să se amestece în treburile interne ale Canberrei, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul australian Scott Morrison şi premierul chinez Li Keqiang s-au întâlnit duminică în Thailanda, înaintea summitului ASEAN, unde ambii au promis că vor încerca să îmbunătăţească relaţiile bilaterale, în contextul în care schimburile comerciale între cele două ţări au depăşit anul trecut 180 miliarde de dolari australieni (124 miliarde dolari SUA).

"Mă simt foarte angajat să îmbunătăţesc această relaţie şi să asigur că îi realizăm potenţialul deplin", i-a spus Morrison lui Li înaintea întâlnirii, potrivit unei transcrieri văzute de Reuters.

Întâlnirea a avut loc după ce China a formulat un protest oficial în urma afirmaţiilor ministrului de externe australian, Marise Payne, potrivit căreia Canberra va cere Beijingul să dea socoteală pentru recordul său privind nerespectarea drepturilor omului.

China a fost condamnată pe larg pentru înfiinţarea de complexe în îndepărtata regiune Xinjiang pe care le descrie drept "centre de reeducare vocaţională" destinate eradicării extremismului şi dezvoltării unor noi aptitudini.

Potrivit Naţiunilor Unite, cel puţin un milion de etnici uiguri şi alţi musulmani au fost deţinuţi.

Comentariile lui Payne sunt cele mai recente dintr-o serie de critici la adresa Chinei în ultimele luni.

Ministrul australian pentru afaceri interne Peter Dutton a declarat luna trecută că Beijingul vizează partide politice şi universităţi din Australia, atrăgând o reacţie puternică din partea autorităţilor chineze.

În septembrie, Reuters a anunţat că serviciile de informaţii australiene au aflat că China era responsabilă pentru un atac cibernetic asupra parlamentului naţional şi a trei din cele mai mari partide politice, mai înainte în acest an.

Ministerul de Externe chinez a respins implicarea în orice piraterie informatică şi a declarat că internetul este plin de teorii care sunt greu de verificat.

Liderii Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) încearcă să ajungă la un acord cu Australia, Noua Zeelandă, China, Japonia, Coreea de Sud şi India asupra Parteneriatului Economic Comprehensiv Regional (RCEP) - care ar putea deveni cel mai mare pact comercial global din istorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.