Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Austria spune că e dispusă să joace un rol de mediator în criza dintre Rusia şi Occident, după otrăvirea fostului spion Serghei Skripal

EuropeWord
austria

Austria ar putea juca un rol de mediere în criza internaţională dintre Rusia şi Occident izbucnită ca urmare a otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, a declarat joi ministrul de externe austriac Karin Kneissl, explicând refuzul Vienei de a expulza diplomaţi ruşi, relatează dpa.

Expulzările de diplomaţi ruşi decise de peste 25 de ţări s-au bazat pe fapte neconfirmate, a indicat şefa diplomaţiei austriece, scrie agerpres.ro.

Marea Britanie acuză Rusia pentru atacul asupra fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, găsiţi otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

'Este vorba despre un incident ale cărui circumstanţe nu au fost încă elucidate', a declarat ministrul Karin Kneissl în cadrul unei conferinţe de presă la Viena.

'Nu a fost niciodată practica noastră să expulzăm diplomaţi', a spus Kneissl, subliniind că în momentele dificile sunt importante canalele de comunicare deschise.

'Diplomaţia înseamnă mai mult decât prezentarea reciprocă de documente de poziţie. Este vorba despre folosirea nuanţelor', a mai spus oficialul austriac.

Austria este gata să joace un rol de mediator în acest caz dacă i s-ar cere să facă acest lucru, a mai spus Kneissl, adăugând că până acum nu au existat solicitări în acest sens.

Şefa diplomaţiei austriece va efectua o vizită în Rusia pe 19 şi 20 aprilie, unde urmează să se întâlnească cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Vizita a fost organizată înainte de declanşarea actualei crize între Rusia şi Occident.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.