Vânzătorii de arme din Austria anunță că numărul cumpărătorilor a crescut în urma crizei refugiaților. Potrivit Oe24, citat de FoxNews, aproximativ 70.000 de arme de foc au fost vândute până acum, iar potrivit estimărilor 900.000 de cetățeni dețin arme.
Cu o populație de 8.5 milioane de persoane, Austria devine cea mai înarmată țară din Europa. Vânzările au mers foarte bine pentru că austriecii nu au nevoie de permis port-armă.
Thomar Ortner, purtător de cuvânt al unui magazin de arme, a precizat că există înscrieri săptămânale din partea celor care vor să învețe cum să mânuiască un pistol.
Potrivit legislației austriece, orice persoană care are peste 18 ani poate cumpăra și deține o armă, cu un anumit tip de gloanțe, dar trebuie să se înregistreze în timp de 6 săptămâni.
Cei care dețin arme mai puternice au nevoie de autorizare specială. Totodată, rapoartele mai arată că majoritatea noilor cumpărători este formată de femei. Motivele menționate, la cererile de înregistrare, sunt următoarele: ne este frică de refugiați și de hoți.
Sursa foto: Armin Weigel/dpa via AP
Comentează