Furtuna tropicală Melissa ar putea deveni "un uragan major" până duminică, a avertizat vineri Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP.
"Melissa ar trebui să devină un uragan până sâmbătă şi un uragan major până duminică", a precizat NHC în buletinul său publicat la ora 09:00 GMT.
Vineri dimineaţă, Melissa se afla la 260 de kilometri sud-est de Kingston (Jamaica) şi la 445 de kilometri sud-vest de Port-au-Prince (Haiti), scrie Agerpres.
Furtuna tropicală Melissa ar trebui să aducă mai multe zile de precipitaţii abundente în Republica Dominicană, Haiti şi Jamaica şi ar putea să provoace inundaţii "catastrofale" şi "periculoase pentru vieţile omeneşti", precum şi alunecări de teren, a avertizat NHC.
Melissa, cea de-a 13-a furtună tropicală din acest sezon, se afla într-o poziţie "cvasi-staţionară" vineri dimineaţă, însă ar trebui să se deplaseze lent spre nord-est şi nord mai târziu în cursul acestei zile şi pe parcursul nopţii următoare.
Din cauza deplasării sale lente, condiţiile meteorologice nefavorabile ar urma să persiste timp de mai multe zile în zonele afectate.






























Comentează