Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile au intervenit pentru alungarea unui urs din oraşul Bălan - Animalul a intrat într-o casă nelocuită și a devenit agresiv

Romsilva
ursoaica

Autorităţile harghitene au intervenit în cursul nopţii trecute pentru alungarea unui urs din oraşul Bălan, iar la un moment dat animalul a intrat într-o casă nelocuită, potrivit news.ro.

Ursul a devenit agresiv la un moment dat şi a încercat să atace echipa de interveniţie. El a fost împuşcat de vânători, fiind rănit, iar apoi alungat în pădure. Ursul rănit va fi căutat în cursul zilei de miercuri.

Potrivit Jandarmeriei Harghita, marţi seară, o femeie a semnalat prezenţa a trei urşi pe strada 1 Decembrie 1918 din oraşul Bălan.

“La faţa locului a fost trimis de îndată un echipaj de jandarmerie, care împreună cu reprezentanţi ai asociaţiei de vânători şi primarul localităţii au trecut la alungarea unui singur urs aflat în zona locuinţelor. Pe timpul îndepărtării, animalul sălbatic a pătruns într-o casă locuită al cărei proprietar nu se afla în imobil. A fost necesară folosirea armei de către vânători, deoarece animalul a devenit agresiv, încercând să atace echipa de intervenţie, ursul fiind astfel, rănit”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că ursul a fost alungat în pădurea din apropiere şi nu au fost înregistrate decât pagube materiale.

“Echipa constituită a mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar în această dimineaţă se va încerca găsirea animalului rănit de către o echipă constituită în acest scop”, a mai transmis Jandarmeria Harghita.

De la începutul anului, au fost înregistrate la dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 15 apeluri, făcute prin intermediul 112, prin care era semnalată prezenţa ursului în apropierea zonelor locuite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.