Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile din China au informat OMS că au descoperit un nou tip de pneumonie în oraşul Wuhan

oms

Autorităţile din China au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii în ultima zi a anului trecut că au descoperit un nou tip de pneumonie în oraşul Wuhan din provincia Hubei, ale cărei cauze nu au fost depistate încă, anunță news.ro.

Până la 3 ianuarie 2020 au primit acest diagnostic 44 de pacienţi, 11 fiind în stare foarte gravă, în timp ce restul sunt în stare stabilă.

Citește și: SONDAJ CURS - Sprijin fragil al populației pentru alegerile anticipate

Potrivit informaţiilor transmise de mass-media, o piaţă din Wuhan a fost închisă la 1 ianuarie pentru dezinfecţie, întrucât unii dintre pacienţi lucrau acolo.

Cauza apariţiei acestui nou tip de pneumonie nu a fost încă identificată iar OMS a cerut mai multe informaţii de la autorităţi pentru a evalua riscul de sănătate.

Toţi pacienţii sunt izolaţi şi primesc tratament în spitale din Wuhan. Aceştia au simptome precum febră, cei mai mulţi, câţiva au probleme în a respira, iar radiografiile pulmonare au arătat leziuni.

Potrivit autorităţilor, unii dintre pacienţi erau distribuitori sau vânzători în piaţa de peşte Huanan. Pe baza primelor investigaţii, se pare că acest tip de pneumomie nu a fost transmis de la om la om şi niciun angajat din domeniul sanitar nu a fost infectat.

Oraşul Wuhan, cu o populaţie de 19 milioane de persoane, este principalul oraş din provincia Hubei cu o populaţie de 58 de milioane.

Vezi si: Iranul a arborat steagul roşu în orașul sfânt, pentru prima oară în istorie: Teheranul e gata de război / VIDEO .

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat informaţii suplimentare privind testele de laborator efectuate şi diferitele diagnostice luate în considerare şi monitorizează atent situaţia.

OMS nu are recomandări specifice pentru cei care călătoresc. În cazul simptomelor care sugerează afecţiuni respiratorii, fie în timpul călătoriei sau după, călătorii sunt încurajaţi să solicite asistenţă medicală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.