Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile din Gorj au făcut bilanțul după valul de cutremure: Peste 120 de clădiri au fost avariate

Gorj

Autorităţile din judeţul Gorj au finalizat evaluarea pagubelor produse de cutremurele din ultima perioadă, iar bilanţul dat publicităţii arată că ”din evaluările vizuale s-a constatat că s-au produs pagube la 121 de clădiri”. Printre acestea se numără 27 de unităţi de învăţământ, 17 instituţii publice, o unitate medicală, 20 de lăcaşuri de cult, 24 de blocuri de locuinţe şi două obiective turistice.

”Comisiile mixte s-au deplasat la toate locaţiile unde au fost semnalate probleme, iar din evaluările vizuale s-a constatat că s-au produs pagube la 121 de clădiri, astfel: 27 de unităţi de învăţământ; 17 instituţii publice; o unitate medicală; 20 de lăcaşuri de cult; 5 operatori economici; 2 obiective turistice; 24 blocuri de locuit; 22 de construcţii cu destinaţia casă de locuit, 3 alte construcţii. S-a urmărit, cu prioritate, evaluarea clădirilor care au destinaţia blocuri de locuit şi case de locuit pentru ca utilizatorii acestor clădiri să nu fie puşi în pericol şi să fie informaţi despre eventualele pericole. Din fericire, în ceea ce priveşte aceste categorii de construcţii vă comunicăm faptul că nu au fost constatate vizual elemente ale structurilor de rezistenţă afectate” transmite, miercuri, printr-un comunicat de presă, Comitetul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI) Gorj.

16 dintre clădirile afectate şi care au destinaţia de unitate de învăţământ

Conform sursei citate, pentru 16 dintre clădirile afectate şi care au destinaţia de unitate de învăţământ Prefectura Gorj a înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei un proiect de Hotărâre de Guvern în vederea alocării sumelor din Fondul de investiţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2023. Proiectul a obţinut toate aprobările.

Alte 11 clădiri cu destinaţia unitate de învăţământ vor fi reabilitate, în perioada imediat următoare, de către autorităţile locale.

”În ceea ce priveşte activitatea elevilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va lua decizii de relocare a elevilor din spaţiile afectate sau comasare a acestora, astfel încât să nu existe niciun fel de pericole în ceea ce-i priveşte pe elevi şi cadrele didactice. Măsurile adoptate vor fi comunicate în timp util de către reprezentanţii fiecărei unităţi şcolare pentru a ajunge în cel mai scurt timp la elevi şi la părinţi”, mai transmit autorităţile judeţene din Gorj.

Raportul de evaluare întocmit în urma verificării bisericilor afectate va fi transmis Mitropoliei Olteniei

Raportul de evaluare întocmit în urma verificării bisericilor afectate va fi transmis Mitropoliei Olteniei, Secretariatului General al Guvernului şi Secretariatului de Stat al Cultelor, măsurile stabilite urmând să fie comunicate ulterior, precizează sursa citată.

Cetăţenii care deţin asigurare pentru locuinţele afectate de cutremur pot iniţia demersurile pentru despăgubire, iar pentru a face aceste demersuri nu trebuie să obţină niciun document oficial care să certifice producerea seismelor pe teritoriul judeţului Gorj, pentru simplificarea procedurilor de despăgubire Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) informând oficial toate societăţile de asigurare.

Două cutremure cu magnitudinea peste 5 s-au produs, săptămâna trecută, în judeţul Gorj, fiind urmate de peste 700 de replici de intensitate mai mică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.