Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile poloneze susțin că Belarus le asigură provizii migranţilor pentru ca aceştia să rămână cât mai mult la frontieră

imigratie

Autorităţile poloneze continuă să refuze intrarea pe teritoriul Poloniei unui grup de migranţi blocaţi la frontiera acestei ţări cu Republica Belarus, iar o purtătoare de cuvânt a poliţiei de frontieră poloneze a declarat vineri pentru agenţia de presă PAP că migranţii pare să fi primit din Belarus provizii pentru a rămâne la frontieră cât mai mult timp, informează dpa.

Potrivit organizaţiilor poloneze de ajutoare, migranţii au venit din Afganistan şi se află în zona de frontieră de lângă satul Usnarz Gorny de circa două săptămâni, în speranţa că vor fi lăsaţi să treacă frontiera în Uniunea Europeană.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, numărul persoanelor blocate între Belarus şi Polonia este de 28, însă a adăugat că numărul lor este fluctuant, în condiţiile în care Belarus le permite acestor oameni să părăsească tabăra improvizată pentru a colecta provizii în secret, scrie Agerpres.ro.

"Vedem că numărul (migranţilor) se schimbă. De asemenea, ieri am văzut membri ai forţelor de securitate belaruse care le aduceau mâncare. Ei au primit mâncare caldă şi farfurii", a declarat purtătoarea de cuvânt.

Postul de televiziune TVN24 a informat vineri dimineaţa că forţele de securitate poloneze au împiedicat reprezentanţi ai clerului şi diverşi voluntari să aducă medicamente şi mâncare migranţilor în serile precedente. Paza de frontieră, poliţia şi armata poloneze au închis toate căile de acces către refugiaţi şi au întors înapoi pe oricine a încercat să ofere ajutor grupului de migranţi, potrivit postului de televiziune.

Joi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) i-a cerut guvernului polonez să asigure grupului de migranţi mâncare, apă, haine, asistenţă medicală şi, dacă este posibil, găzduire temporară. Cu toate acestea, CEDO a subliniat că decizia sa nu obligă Polonia să permită intrarea afganilor în ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.