Statele Uniunii Europene ar trebui să cumpere arme în comun pentru a reface stocurile după ce au aprovizionat Ucraina, a declarat şeful agenţiei de apărare a blocului european, care avertizează că Statele Unite s-ar putea să nu fie întotdeauna capabile să protejeze Europa de ameninţări, relatează Reuters, conform News.ro.
"Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează deficienţele noastre în materie de înzestrare", a declarat Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA).
Agenţia se află în discuţii cu firmele europene de armament pentru a stimula producţia, precum şi cu diferite ţări, pentru a se asocia ca să cumpere echipamente şi muniţie.
"Ceea ce este important este ca noi, Uniunea Europeană, să fim capabili să devenim un furnizor credibil de securitate, pentru protejarea cetăţenilor", a mai spus oficialul.
"Statele Unite vor fi inevitabil angajate în regiunea Asia-Pacific şi nu vor fi capabile să furnizeze unele dintre elementele esenţiale, cum ar fi transportul aerian strategic, avioanele de recunoaştere, rachetele ghidate cu precizie şi apărarea aeriană", a arătat directorul EDA.
El a subliniat, de asemenea, că ameninţarea terorismului şi a statelor eşuate din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord este în creştere.
Europa a avut o abordare fragmentată în materie de apărare, ţările echipându-şi în mare parte armatele pe cont propriu, ceea ce a dus la un mozaic de arme şi echipamente incompatibile. Războiul din Ucraina a pus Europa în faţa celei mai mari provocări din ultima generaţie, expunând diviziuni profunde în ceea ce priveşte modul de a aborda Moscova.
Cheltuielile europene în domeniul apărării au depăşit pentru prima dată 200 de miliarde de euro în 2021, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, cea mai mare creştere de când regiunea a început să stimuleze cheltuielile militare în 2015, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.
Fără ajutorul SUA, UE ar avea dificultăţi în a se apăra singură, neavând informaţii, avioane de recunoaştere şi apărare antirachetă cu rază medie de acţiune şi nici nave amfibii şi submarine, potrivit unui raport din 2020 al Parlamentului European.
Comentează