MAE a emis avertizare de călătorie pentru frontierele terestre dintre Turcia - Siria și Turcia - Irak.
Astfel că la frontiera turco-siriană funcţionează două puncte de frontieră, conform unui regim restricţionat şi selectiv, respectiv Cilvegözü/Bab Al Hava în Hatay şi Öncüpınar/Bab Al Selame în Kilis. Aceste puncte pot fi utilizate pentru cetăţeni, ajutor umanitar şi bunuri comerciale, însă trecerea nu este garantată, întrucât există o comisie specială care analizează fiecare solicitare de trecere a frontierei. Suplimentar, punctul de frontieră Nusaybin/Kamışlı în Mardin este deschis doar pentru ajutor umanitar venit din partea Naţiunilor Unite.
Totodată, la frontiera turco-irakiană, punctul de frontieră Ibrahim Khalil (Habur) rămâne închis pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a operaţiunilor militare/de securitate turce în zonă și nu există alte rute alternative.
Se recomandă cetăţenilor români să evite deplasările terestre în zonă, având în vedere imprevizibilitatea închiderii acestor puncte de trecere a frontierelor.
Comentează