Armata israeliană a anunţat marţi că a efectuat în cursul nopţii lovituri aeriene asupra sudului Siriei, vizând ţinte militare, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.
"În această noapte, avioane de luptă ale forţelor aeriene israeliene au lovit radare şi dispozitive de detecţie (...) în sudul Siriei", a afirmat armata israeliană într-un comunicat, precizând că "au fost lovite şi poziţii de comandă şi situri militare în care se aflau arme şi echipamente militare aparţinând regimului sirian".
"Aceste ţinte au fost atinse pentru a elimina ameninţările viitoare", conchide comunicatul.
Presa oficială siriană a relatat luni seara că mai multe lovituri israeliene au vizat provincia Deraa, iar Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a făcut cunoscut că au avut loc 17 raiduri asupra unor poziţii militare ale fostei armate a lui Bashar al-Assad, în special platforme de observaţie şi tancuri.
După ce regimul lui Bashar al-Assad a căzut, pe 8 decembrie anul trecut, Israelul a trimis trupe într-o zonă-tampon demilitarizată din Golan, în sud-vestul Siriei, la marginea porţiunii din acest platou ocupate de Israel în războiul din 1967 şi anexate în 1981. Ulterior, Israelul a desfăşurat sute de lovituri asupra unor situri militare ale fostei puteri din Siria, susţinând că vrea să împiedice ca arsenalul acesteia să cadă în mâinile noilor autorităţi.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut pe 23 februarie "demilitarizarea totală a sudului Siriei" (care se învecinează cu Israelul, n.r. AFP) şi a indicat că ţara sa nu va tolera ca forţele noii puteri siriene să fie desfăşurate la sud de Damasc.
Recent, ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a îndemnat la neîncredere în noile autorităţi din Siria, ţară despre care spune că este condusă acum de "jihadişti".
Şi în timpul războiului civil din Siria, care a început sub Bashar al-Assad, în 2011, Israelul a efectuat sute de lovituri împotriva poziţiilor armatei siriene şi aliaţilor acesteia, inclusiv Hezbollahul libanez şi Iran.
Comentează