Premium
Angajații din România nu pot fi obligați de angajatori să se vaccineze anti-COVID, o asemenea măsura fiind contrară Constituției. Deși salariații pot fi olbigați să efectueze periodic teste anti-COVID, aceștia nu pot fi obligați să suporte costurile pentru aceste teste, arată avocatul Marius-Cătălin Preduț, într-o analiză publicată pe site-ul euroavocatura.ro.
„În primul rând, în condițiile legii, angajatorii au dreptul și obligația de a-și organiza activitatea așa cum consideră de cuviință, inclusiv de a stabili și de a impune toate măsurile privind sănătatea și securitatea în muncă, atât în ceea ce privește salariații proprii, cât și persoanele terțe. În acest sens, art. 40 din Codul muncii stabilește că angajatorul dreptul de a a-și stabili organizarea și funcționarea unității, precum și de a da dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezervă legalității lor.
Astfel, impunerea efectuării și prezentării testelor PCR este conformă dispozițiilor legale care privesc dreptul angajatorului de a lua toate măsurile organizatorile și funcționale în domeniul sănătății și securității în muncă, mai ales în condițiile în care tot Codul muncii, prin art. 6 stabilește că 'orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare', iar art. 39 din același cod stabilește că salariatul are dreptul la securitate și sănătate în muncă. De asemenea, art. 39 alin. 2 stabilește că salariatul are obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate.
Astfel, dacă angajatorul, prin raportare și la măsurile sanitare impuse de către autoritățile publice, stabilește că măsură de sănătate și securitate în muncă obligativitatea prezentării rezultatului PCR, salariatului are obligația de a se conformă acestei măsuri . În sens contrar, refuzul nejustificat poate constitui o fapta de indisciplina la locul de muncă și temei pentru sancționarea disciplinară a salariatului, inclusiv cu încetarea contractului individual de muncă.
Lămurind acest aspect, în continuare este necesar a se avea în vedere și toate celelalte dispoziții legale privind dreptul angajatorului de a-și organiza activitatea și cele privind obligația de a lua toate măsurile privind sănătatea și securitatea în muncă (art. 175 din Codul muncii 'angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă'). În primul rând, Codul muncii, prin același articol 175 stabilește expres că 'măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați.'
În același sens Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, prin art. 7 alin. 6 stabilește că 'măsurile privind securitatea, sănătatea și igienă în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.' Astfel, dacă angajatorul consideră necesar că salariații să prezinte rezultatul unui test PCR pentru ca aceștia să își poată desfășura activitatea, tot acesta este obligat de a suportă toate cheltuilelile privind testarea salariaților, ori de câte ori acesta consideră necesar, la 72 de ore, la 1 săptămâna, la 2 săptămâni sau la orice interval de timp. Salariatul nu poate fi obligat ca pe timpul sau (în timpul repausului zilnic ori săptămânal) și, mai ales, pe cheltuiala sa financiară să efectuze teste medicale, impuse de către angajator, în contextul implementării de către acesta a măsurilor de sănătate și securitate în muncă.
În aceste condiții, dacă angajatorul impune salariaților că aceștia să efectueze periodic teste PCR pe cheltuiala lor, salariații au posibilitatea de a aduce la cunoștință angajatorilor, în baza dispozițiilor legale mai sus citate, că toate costurile privind testarea sunt obligatoriu în sarcina acestora.
Dacă angajatorul, fiind informat asupra celor de mai sus (deși nu este obligatoriu, având în vedere că se prezumă că acesta trebuie să cunoască dispozițiile legale din domeniul relațiilor de muncă), nu permite/limitează accesul salariatului la locul de muncă, nu are posibilitatea legală de a trece la cercetarea disciplinară a salariatului.
Și dacă totuși, angajatorul a dispus desfacerea disciplinară a salariatului, acesta din urmă are posibilitatea de a contesta în instanța măsură dispusă de către angajator, solicitând anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul ocupat anterior și plata de despaguri. (...)
De asemenea, o altă opțiune, este aceea că în prima faza salariatul să efectueze pe cheltuiala să testele medicale solicitate de către angajator, iar ulterior să solicite angajatorului decontarea integrală acestora. Dacă angajatorul refuză acest lucru, atunci salariatul are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată în vederea recuperării tuturor cheltuielor efectuare cu testările PCR impuse de către angajator”, se arată în analiza citată.
