Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocat umanist: 'De ce să fiu forţat la vaccinare? Proba sănătății o pot face și prin testare'

Radu Pop
Daniel Ionaşcu

Avocatul Daniel Ionașcu, preşedinte executiv al PPU-SL, a vorbit la Antena 3 despre petiția inițiată de formațiunea din care face parte, pentru testarea gratuită a populației României.

Daniel Ionașcu consideră că românii nu ar trebui să fie forțați să se vaccineze în lipsa testării gratuite, pentru a avea posibilitatea de a merge la locul de muncă, odată cu legea care va implementa obligativitatea certificatului verde.

„Campania își dorește să întrunească numărul de semnături pentru a putea fi o lege a cetățeanului român adusă în fața Parlamentului în așa fel încât prin aceasta să avem testarea gratuită a populației. O să fiu întrebat de unde bani. În Austria testele gratuite conțin prospect în limba română. Oare de ce? În Austria se dau opt teste gratuite pe săptămână. Nimeni nu le ia. Cine nu le folosește le duce înapoi.

De ce în Austria prospectul are și limba română? Este o marcă europeană. În mod cert banii aceștia vin de la Uniunea Europeană. Dacă telespectatorul merge la Viena, are la îndemână prospectul în limba română. De ce sunt opt? Pentru că trebuie. Mă uluiește că România a primit aceeași bani ca Austria, 4,7 milioane de euro pentru testarea gratuită a populației. Ministrul de atunci, Mihăilă, nu a semnat documentele la timp și a pierdut banii. Acest ministru își permite să piardă pentru testările gratuite 4,7 milioane de euro.

Câți au murit pentru că nu s-au testat la timp? Acum ne bâlbâim. Au decimat românii cu teoria vaccinului. Vaccinul este un medicament într-o schemă de tratament. Cine vrea îl ia, cine nu, nu. Așa spune legea noastră și orice lege din lume. Actul medical nu poate fi obligatoriu. Dacă vreau să muncesc trebuie să fac proba sănătății mele, nu a faptului că am luat un medicament sau nu. Proba sănătății o pot face și prin testare. Eu beneficiez de vaccinare gratuită, iar dacă nu optez pentru aceasta, optez pentru cealaltă variantă, cu testarea. Cum să mă forțezi să îl aleg pe unul prin faptul că nu mi-l dai pe altul?”, a declarat Daniel Ionașcu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.