Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocații jurnalistului Evan Gershkovich, reținut în Rusia, au primit permisiunea să îl viziteze în detenție

TASS
Evan Gershkovich arest rusia

Avocaţii jurnalistului american Evan Gershkovich, arestat în Rusia săptămâna trecută sub acuzaţia de spionaj, pe care o neagă, s-au putut întâlni marţi în închisoare cu acesta, a declarat angajatorul său, Wall Street Journal (WSJ), într-o scrisoare adresată redacţiei, informează AFP, citat de Agerpres.

Avocaţii jurnalistului, angajaţi de editorul "WSJ", "s-au putut întâlni astăzi cu el în închisoare", a scris redactorul-şef Emma Tucker."Evan este sănătos şi este recunoscător pentru afluxul de sprijin din întreaga lume. Continuăm să cerem eliberarea lui imediată", a continuat ea.

Evan Gershkovich, corespondent în Rusia al acestui prestigios cotidian american şi fost jurnalist AFP la Moscova, a fost plasat în arest preventiv joia trecută până cel puţin pe 29 mai. El a contestat decizia luni.

Jurnalistul a fost arestat la Ekaterinburg (Urali) de către Serviciul Federal de Securitate (FSB), care îl acuză de spionaj. Wall Street Journal şi reporterul neagă aceste acuzaţii.

"Calea legală este una dintre multele căi pe care le urmăm pentru a susţine eliberarea lui Evan", a scris Emma Tucker în scrisoarea sa de marţi."Continuăm să lucrăm cu Casa Albă, Departamentul de Stat şi oficialii americani potriviţi pentru a asigura eliberarea lui Evan".

Preşedintele american Joe Biden a cerut vineri eliberarea lui Evan Gershkovich

Casa Albă califică acuzaţiile de spionaj drept ridicole.

Arestarea sa vine într-un context de represiune sporită în Rusia împotriva presei după ofensiva împotriva Ucrainei, care a tensionat foarte mult relaţiile dintre Moscova şi Washington.

Urmează, de asemenea, unui schimb în decembrie între starul american de baschet Brittney Griner, care se afla în custodia rusă, şi traficantul de arme rus Viktor Bout, arestat în SUA.

Washingtonul a acuzat în repetate rânduri Moscova că arestează în mod arbitrar cetăţeni americani pentru a-i folosi ca monedă de schimb şi pentru a recupera cetăţeni ruşi arestaţi în SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.