Premium
Avocatul Radu Chiriță publică o analiză dură despre realitatea din ultimul an. El cere ca școlile să fie redeschise, în contextul în care educația ar fi principala preocupare pe care societatea românească ar trebui să o aibă în aceste momente de derivă și criză sanitară. „Școala vieţii poate l-o fi ridicat pe Steve Jobs, dar pe milioane i-o dus în puşcării”, spune plin de amărăciune avocatul.
„România, educat-ă
Multă vreme, adică minim vreo 10 ani, nu m-am dus la vot. Sau, dacă m-am dus, mi-am dorit atât de mult să căştige careva, încât am pus ştampila de mai multe ori pe om, să fiu sigur. Nu sunt inconştient, nu sunt lipsit de spirit civic, nu sunt neinformat. Din contră, probabil că sunt prea informat şi sufăr de imposibilitatea de a uita chestii, de aia nu prea am votat. De când am avut de ales între Vadim şi Iliescu, pe vremea dinozaurilor, eu am refuzat să aleg rahatul care pute mai puţin rău ori care este ambalat mai frumos”, își începe avocatul Radu Chiriță analiza pe blogul personal.
Redăm în continuare articolul avocatului:
„La ultimele alegeri prezidenţiale, băiatul meu care are acum 7 ani, o venit lansat de la şcoală, că trebuie neapărat să mergem la vot, să îl votăm pe Johanis, că altfel e bai mare. Mi-o explicat copilu’ că ailaltă variantă e una proastă rău, care nu ştie să vorbească română şi nu ştie nimic. Că ăstalalt o fost profesor la şcoală înainte, ştie să vorbească şi, în ochii copilului de 7 ani, ăsta era argumentul decisiv: că omul e profesor. Pentru el, crescut în generaţia care are dificultăţi să vorbească cu pluralul respectului, faptul că cineva e profesor e suficient.
Nu pot să îi refuz foarte multe puştiului şi, deşi eram decis şi de data asta să nu votez pentru că nu cred că era vreo diferenţă decisivă între găina aia şi plăvanul ăsta, m-am dus. Săracu’ copil o intrat cu mine în cabină să fie sigur că nu votez de mai multe ori, că ştia ce înseamnă asta. Nu m-o lăsat să îi votez pe amândoi.
M-am gândit după aia că având de ales între un fost prof de la un liceu şi o fostă secretară de la o şcoală, poate o fi mai bine profu’. Nu aveam niciun dubiu cu privire la competenţele lipsă la chestii gen justiţie, economie sau demnitate în relaţiile internaţionale, dar am zis că poate, poate măcar la treaba cu educaţia mai pune ceva la temelie. Spun vorbe foarte mari, dar după mine prima prioritate (şi a doua) ar trebui să fie treaba cu educaţia. Nu că lipsa autostrăzilor, starea penibilă a spitalelor, corupţia, prezenţa serviciilor şi a băieţilor şi când tragi apa, lipsa unei prese independente etc. nu ar fi probleme uriaşe, care trebuie rezolvate. Dar mi se pare că o parte bună dintre astea se rezolvă cu educaţia. Toate probleme de mai sus, şi altele, se rezolvă în parte de la sine, prin educaţie. Multe dintre relele pe care le vedem în jur se datorează şi imposturii, incompetenţei şi prostiei în formă pură, dincolo de lipsa unor valori morale.
N-am văzut mai nimic pe subiectul ăsta. Nici la ăsta de e preşedinte, nici la restul care s-au perindat prin Victoriei sau prin Parlament. Imensa lor parte sunt analfabeţi funcţional cu doctorat în ochi albaştri, impostori din punct de vedere al educaţiei şi expresia grobiană unui eşec major al sistemului de educaţie. Ei nu sunt neapărat speciali, nu s-au ridicat ca spuma dintr-o mare de deştepţi, educaţi şi competenţi. Nu, tată. Dăncilă, Orban, pepsiglas aia că am uitat cum o cheamă, sunt imaginea destul de reprezentativă a unei naţii needucate. Ajunge să vezi liniştea cu care ne tăiem pădurile, ne aruncăm gunoaiele în pădure, ne băgăm ca boii în intersecţii ca să trecem noi primii, parcăm pe locuri pentru persoane cu handicap, facem insuportabilă atmosfera pe orice plajă, stăm cu beemveul parcat pe iarbă în faţa garsonierei în care stăm cu chiloţii rupţi în fund etc. Şansele ca o naţie ale cărei valori sunt astea să scoată de undeva vreunul remarcabil de educat şi deştept să îl pună şef la ceva sunt minime. Cei care citiţi asta, nu vă gândiţi la cei 20 de prieteni ai voştri care au alte valori. Bulele nu le-o inventat Ţucămberg şi băieţii lui. Bulele sunt vechi şi la fel de relevante ca cele online. Adică deloc la nivel social.
Sarcina statului român, după mine prima sarcină a statului român, ar fi creeze generaţii de oameni mai educaţi. Or, asta e greu, frate. A fost relativ simplu pentru generaţiile ceva mai vechi, cele din deceniile de după război. Generaţiile alea ştiau şi admiteau că sunt generaţii de oameni lipsiţi de educaţie. Milioane de ţărani au muncit de-au rupt în anii 50, 60, 70 pentru ca ai lor copii să meargă la şcoală, la facultate, să aibă mai multe de la viaţă decât o luptă permanentă cu sapa, cazmaua şi oile. Învăţătorul, profesorul, popa, medicul şi farmacistul erau cei mai respectaţi oameni, petru că erau cei mai educaţi din sat, indiferent de cine avea mai mulţi bani sau era mai “şmecher”.
Asta s-a cam schimbat. Generaţiile celor ai căror părinţi au făcut toate sacrificiile din lume pentru a-i educa, au ajuns la vârsta maturităţii. Mulţi au ajuns la o viaţă net mai bună decât a părinţilor lor. Pe mulţi educaţia aia, aşa cum a fost ea, departe de perfecţiune, obţinută de multe ori prin pălmi peste cap şi ore de stat în genunchi, i-a ajutat să ajungă aici. Mulţi au uitat sau preferă să uite cât i-a ajutat educaţia. De aia acceptă ca educaţia să fie subfinanţată masiv de orice partid care a fost la guvernare. Şi au fost toate. Învăţătorii şi profesorii sunt plătiţi oribil. Cum dracu’ te poţi aştepta ca cei mai buni studenţi să îşi dorească să se facă profi de mate sau de istorie dacă salariul pe care îl primesc e infect? Dacă câştigă net mai bine făcând muncă de maimuţe la multinaţionale care se ocupă cu bagatul în calculator a facturilor emise de Cora sau în IT. Sau la Glovo ori la Uber? Acceptăm un sistem care duce în educaţie, cu excepţiile de rigoare desigur, nu cei buni oameni, ci pe cei care nu îşi găsesc altceva de lucru. Şi acceptăm să ne educăm copiii astfel. Şi apoi ajungem să ne mirăm că mulţi ajung la 20 de ani şi nu au citit nicio carte în viaţa lor, că ştiu istorie doar din filmele de pe Netflix, că ştiu numa’ muzica pe care o remixat-o vreun fraier la Untold, că habar nu au unde e Oregon, că toate filmele sunt în New York, LA sau Chicago sau că încă nu au înţeles la ce te ajută regula de trei simplă.
Cel mai bine se vede asta în vremurile în care ne luptăm cu Covidu’ dracu’. În primăvară, înainte de orice, prima “afacere neesenţială” pe care statul român o închis-o or fost şcolile. A doua o fost teatrele, cinematografele şi alte lăcaşuri de cultură. Abia apoi restul. Adică, gen: dă-o-n plm de şcoală şi cultură, că se poate şi fără astea. Ultimele deschise în vară or fost astea. Acu, cu 3 la mie şi din astea, primele închise sunt din nou şcolile şi teatrele. Las-o dracu’ de şcoală, ce, oricum nu te ajută la nimic, cam asta e viziunea. Explicaţii prea virusologice nu există. Numărul de cazuri în şcoli a fost mic, când au fost cazuri, s-au închis imediat. Le-au pus la copii pepsiglas, ăştia sunt cuminţi şi stau cu mască la şcoală, au făcut circuite să nu se intersecteze prea mult etc. Cel puţin la şcoala la care este fiul meu şi la grădiniţa la care e fiica mea au luat toate măsurile rezonabile de a preveni infectările. Şi nu s-au întâmplat. La şcoală, o lună cât a funcţionat nu au avut niciun caz. Nici la grădi. Şi, atunci, de ce le-au închis? Pentru a arăta că fac ceva. Nu crede nimeni că astfel se domoleşte epidemia, nici nu s-a întâmplat, dar arată că fac ceva. Acolo unde sunt probleme, unde sunt focare constant, zero, nimic.
Englezii au carantinat ţara, dar şcolile sunt deschise. Irlandezii, la fel. Francezii, belgienii, italienii, spaniolii, nordicii, nemţii, cehii, polonezii. Toţi. Numa’ noi, ne ţinem copiii acasă. Cum, sfinte rahat, poate copilul meu să înveţe să scrie de mână pe tabletă? Cum? Cum poate să înveţe respectul faţă de profi, modul în care îţi faci prieteni, modul în care reacţionezi la furie, la plicitiseală pe net? Cum rahat învaţă fiica mea de 3 ani să îşi controleze emoţiile, să împartă jucării, să deseneze pe tabletă? Cum?
Nu sunt cretin. Mi-e frică de căcatu’ ăsta de virus. Mi-e frică. Îmi iubesc copiii mai mult decât orice pe lume. Nu aş face niciodată nimic care să le facă rău. Nu aş face nimic niciodată nimic care să îi pună în pericol. Educaţia este, însă, singurul lucru pe care li-l pot da. Vreau să fie mai educaţi ca mine. Vreau să fie generaţia care construieşte o altă ţară, fără incompetenţi, fără impostură, fără corupţie, fără ghiolbani care se împing în mine în magazin, fără cretini funcţionali, fără oameni cu 2 neuroni din care unul olfactif. Şcoala pe tabletă, acolo unde este net, tabletă şi profi care ştiu să intre, nu creează acea generaţie. În Pata Rât, la Aghireş sau în creierii Apusenilor, unde nu este curent, şcoala online este şcoala vieţii. Care poate l-o fi ridicat pe Steve Jobs, dar pe milioane i-o dus în puşcării, la strâns gunoaie la Pata Rât sau la “produs” în Paris.
Cred că Churchill o spus atunci când i s-a propus să reducă bugetul pentru teatre în favoarea efortului de război că “dacă închidem teatrele şi cultura britanică, pentru ce dracu’ luptăm?”. Spun şi io: dacă închidem şcolile şi teatrele, pentru ce dracu trăim? Pentru televizor? Ca să înţeleagă şi ăia de la Guvern şi Prefectură: deschideţi, în plm, şcolile, că e nevoie şi de ele! Ca să înţeleagă şi ăla de la Cotroceni: deeeschideţi, , şcolileeeeeee, că, România, , educaaaaaaaaaaaată, la televizor, o să mănâncă , sămânţă!
Promit solemn că, deşi mi se pare că sunteţi un partid de cretini, ipocriţi, nesimţiţi, duplicitari, securişti, proşti şi impostori, vă votez în 6 decembrie. Numa’ deschideţi şcolile şi grădiniţele. Nu vă bateţi joc de copiii mei! Altfel, jur că fac ceea ce nu am făcut vreodată şi nu am crezut că o fac: mă duc şi votez cu pesedeee. Alt partid tot de cretini, ipocriţi, nesimţiţi, duplicitari, securişti, proşti şi impostori. Sau cu usere. Alt partid tot de…, dar ceva mai isterici”, spune Radu Chiriță.
