Un fost model Penthouse l-a dat în judecată pe Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, pentru o agresiune sexuală care s-ar fi petrecut în urmă cu peste 30 de ani. Procesul a fost deschis miercuri la Curtea Supremă din New York, relatează The Guardian.
Sheila Kennedy susține că Rose a agresat-o într-o cameră de hotel din New York în noaptea în care s-au cunoscut, în 1989, când ea avea 26 de ani, iar el 27, conform Mediafax.
Kennedy susține că l-a întâlnit prima dată pe Rose la un club de noapte, unde el a invitat-o în camera sa de hotel pentru o petrecere, dar nu a chemat-o și pe prietena ei, deoarece nu era "suficient de sexy". Kennedy spune că și-a prezentat scuze prietenei sale și s-a dus în camera lui Rose împreună cu un viitor prezentator MTV, Riki Rachtman. Rose și-a servit invitații din belșug cu cocaină și alcool, afirmă Sheila Kennedy.
Kennedy susține că a părăsit camera mai târziu în timpul petrecerii, odată ce Rose a început să facă sex cu un alt model. Ea arată că la un moment dat Rose a mers după ea pe hol spre camera lui Rachtman, a împins-o pe podea și a târât-o, provocându-i o hemoragie.
Odată ajunși în cameră, Rose ar fi aruncat-o pe pat, ar fi legat-o cu mâinile la spate și ar fi făcut sex cu ea. "Era într-o furie sexuală și volatilă", se arată în mărturia lui Kennedy. "Kennedy nu și-a dat consimțământul și s-a simțit copleșită", mai relevă sursa citată.
Avocatul lui Rose, Alan Gutman, a demontat însă acuzațiile lui Kennedy: "Pur și simplu, acest incident nu s-a întâmplat niciodată. În mod special, aceste pretenții fictive au fost depuse cu o zi înainte de expirarea termenului limită de depunere în statul New York".
Kennedy spune că suferă de anxietate și depresie de la incident și cere daune în instanță, nespecificate însă. Kennedy a împărtășit anterior detalii despre presupusa agresiune în autobiografia sa din 2016, ”No One's Pet”, și în documentarul ”Look Away”, din 2021, despre comportamentul sexual nepotrivit din industria muzicală
Comentează