Băiatul care a căzut marţi seara de pe trotineta electrică în municipiul Sibiu a fost operat şi se află la Reanimare, "în comă profundă", a precizat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Cristina Bălău, potrivit Agerpres.
"Băiatul în vârstă de 13 ani a fost operat de urgenţă în cursul nopţii (de marţi spre miercuri n.r.). La acest moment se află la Reanimare, în stare gravă, iar prognosticul medicilor este unul rezervat", a explicat Cristina Bălău.
Băiatul a căzut marţi seara de pe o trotinetă electrică, pe o stradă din apropierea mall-ului din municipiul Sibiu, potrivit Poliţiei. Anchetatorii au stabilit, din primele cercetări, că minorul, domiciliat în localitatea Porumbacude Jos, s-a dezechilibrat în timp ce conducea trotineta electrică, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe carosabil.
Echipajul cu medic solicitat la faţa locului a găsit băiatul cu traumatism cranio-cerebral grav şi multiple excoriaţii la nivelul membrelor şi toracelui. Iniţial, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, la Neurochirurgie.
Băiatul care a căzut de pe trotineta electrică, în comă profundă la spital; prognosticul medicilor, rezervat
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 04-09-2025
Explorează subiectul
București
18°C
Articole Similare

203
Dieta care îți 'ține' creierul tânăr: Cercetătorii spun că poate încetini îmbătrânirea cu peste 2 ani
203

4.606
Dacă o persoană cu un comportament bizar îți spune că albastrul este culoarea sa preferată, acest lucru ar putea indica ceva foarte periculos
4.606

66
Chirurg: transferul de grăsime este o soluție eficientă și bine tolerată de organism
66

35
Timișoara începe acțiunile de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor
35

52
Chirurg: lipoaspirația 360 presupune reconturarea completă a abdomenului și spatelui
52

47
Dr. Siramona Toma: Cele mai frecvente intervenţii estetice la persoanele care slăbesc au loc în zona feţei şi a abdomenului
47

6.958
A fost identificată cheia răspândirii cancerului: Noua descoperire care poate salva milioane de vieți
6.958

504
Semnele Alzheimer se ascund în felul în care vorbești: detaliul ignorat de toți
504

27
Ambulanță de tip B, complet echipată, pentru locuitorii din Valea Almăjului
27

37
Life@Teki: Lansare de proiect pentru dotarea secției pentru copii a sanatoriului Techirghiol
37

24
Rogobete: România va avea o strategie dedicată exclusiv calităţii îngrijirii medicale şi siguranţei pacienţilor
24

43
Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Olt vor primi stimulente financiare pentru motivarea participării la gărzi
43

912
Cum se tratează minim invaziv pietrele la rinichi
912
















Comentează