Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Baletul Regal Danez din Copenhaga îşi suspendă colaborarea cu coregraful american John Neumeier

balletherald.com
Staatsballett balet

Baletul Regal Danez din Copenhaga şi-a suspendat pe termen nedefinit colaborarea cu coregraful american John Neumeier, stabilit la Hamburg, din cauza unei dispute cu privire la versiunea sa asupra spectacolului ''Othello'', de Shakespeare, informează DPA.

Compania de balet a retras spectacolul din programul său după ce dansatorii au criticat ceea ce ei au numit stereotipuri rasiale legate de persoane africane şi de culoare, potrivit Agerpres.

În locul spectacolului ''Othello'', compania daneză a pus în scenă coreografia semnată de Neumeier pentru ''A Midsummer Night's Dream'', de Shakespeare, de la începutul lui noiembrie.

Directorul baletului, Nikolaj Hübbe, a spus că principala problemă a spectacolului planificat anterior a fost interpretarea unui dans african de către personajul Othello.

John Neumeier a declarat miercuri seară pentru DPA că, înainte de repetiţia pentru premiera spectacolului ''A Midsummer Night's Dream'', a încercat ''pentru prima dată să explice deschis şi sincer opinia sa în ceea ce priveşte decizia companiei'' de a anula ''Othello''.

Neumeier şi-a apărat decizia de a folosi ''Blackface'' (formă de machiaj care caricaturizează înfăţişarea unei persoane de culoare - n.r.) în abordarea sa: ''Deşi înţeleg obiecţiile de a picta trupul unui dansator pentru a intra în rol, nu cred în cenzurarea coreografiei din cauza interpretării negative a unei singure persoane''.

Miercurea trecută, a spus el, compania i-a trimis un e-mail prin care îl informa că Baletul Regal Danez nu va fi reprezentat atunci când el îşi va sărbători împlinirea vârstei de 50 de ani alături de Baletul Hamburg, iar baletul său pe "Simfonia nr. 3" de Mahler nu va fi reluat la Copenhaga în toamna viitoare.

''Din păcate, relaţia mea îndelungată, armonioasă, fructuoasă şi prietenoasă cu baletul danez, care are o istorie de 60 de ani, pare să se fi terminat pentru moment'', a spus el.

Un purtător de cuvânt al baletului din Copenhaga a declarat miercuri seară pentru DPA că decizia a fost luată ''din cauza unei diferenţe de perspectivă în ceea ce priveşte colaborarea''.

Cu toate acestea, coregraful a dezminţit relatările din media conform cărora colaborarea sa cu instituţia daneză se va termina pe toate planurile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.