Majoritatea instituțiilor financiare din UE se află în stadiu incipient de pregătire pentru respectarea legislației privind combaterea spălării banilor (anti-money laundering - AML) și a finanțării terorismului (countering financing of terrorism - CFT) și vor avea nevoie de investiții semnificative în tehnologie, personal și instruire pentru alinierea la noul cadru european până la termenul limită din iulie 2027, potrivit raportului Deloitte Navigating the EU AML/CFT Landscape, efectuat în 20 de țări, inclusiv în România. Majoritatea respondenților (84%) au început de curând pregătirile pentru așa-numitul „pachet UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului", ce include o serie de reglementări și directive care vizează transformarea supravegherii în acest domeniu. Deși majoritatea participanților la studiu încă își definesc abordarea sau stabilesc strategii inițiale, băncile (87%) par a fi mai avansate în comparație cu celelalte entități. Dintre acestea, 32% au definit o foaie de parcurs la nivel strategic, iar 11% au planuri de proiect detaliate și clare. Rezultatele indică faptul că instituțiile financiare mai mari, cu peste 1.000 de angajați, au mai multe șanse să fi elaborat o foaie de parcurs la nivel înalt sau un plan de proiect detaliat (44%) în comparație cu instituțiile de dimensiuni mai mici (22%).
„Studiul Deloitte subliniază importanța dialogului, a schimbului de cunoștințe și informații cu privire la pachetul legislativ de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, ca bază pentru consolidarea unei înțelegeri solide și a know-how-ului în mediul de afaceri. Considerăm că acest raport joacă un rol esențial, sprijinind organizațiile să-și evalueze nivelul de pregătire în comparație cu alți actori din industrie, contribuind la crearea unui mediu de colaborare care încurajează utilizarea informațiilor practice oferite pentru îmbunătățirea strategiilor de aplicare a pachetului legislativ și de gestionare a riscurilor. Observăm un interes ridicat din partea băncilor și a companiilor de asigurări din România față de concluziile studiului nostru și suntem încrezători că acesta va sprijini eforturile lor complexe pentru a se conforma la noile cerințe", a declarat Burcin Atakan, Partener, Advisory, Servicii de Investigare a Fraudelor, Deloitte România.
Studiul identifică multiple provocări generate de calendarul de implementare a acestui pachet, care include peste 100 de termene de conformare repartizate pe o perioadă extinsă. Un reper esențial îl reprezintă publicarea, până în iulie 2027, unei serii de ghiduri și standarde tehnice de către Autoritatea Europeană pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului (Anti-Money Laundering Authority - AMLA). Mai mult, 86% dintre organizații anticipează că vor fi necesare ajustări ale procedurilor existente, controalelor interne, instrumentelor și tehnologiilor utilizate pentru a se conforma noilor cerințe.
În ceea ce privește posibilele neconformități preconizate, principalele preocupări identificate de respondenți sunt colectarea și actualizarea datelor clienților (92%), precum și procesele legate de inovație (84%).
În ceea ce privește gradul de pregătire a organizației, 94% dintre respondenți își exprimă încrederea în resursele de care dispun pentru implementarea legislației UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, iar 81% afirmă că au o înțelegere solidă a cadrului de reglementare. Cu toate acestea, 31% dintre respondenți își exprimă îngrijorarea cu privire la menținerea informării continue asupra modificărilor legislative.
În ceea ce privește percepția generală față de noile cerințe legislative de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, 84% dintre respondenți se așteaptă ca acestea să contribuie la consolidarea rezilienței în lupta împotriva criminalității financiare. Cu toate acestea, 74% dintre respondenți sunt îngrijorați de impactul reglementărilor asupra organizației lor. Băncile (78%) și companiile de asigurări (70%) anticipează un impact mai mare asupra operațiunilor lor, în timp ce administratorii de fonduri, firmele de investiții, companiile fintech și procesatorii de plăți indică faptul că sunt mai puțin îngrijorați (63%) de efectele noilor cerințe.
Pachetul UE privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, publicat în 2024, include Regulamentul de instituire a Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului, Regulamentul privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (Regulamentul Unic European), a șasea Directivă privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului și Regulamentul actualizat privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de anumite criptoactive. Regulamentul privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului este o parte importantă a noului pachet și va fi direct aplicabil în toate statele membre UE începând cu luna iulie 2027 (cu unele excepții din 2029), eliminând necesitatea unor legislații naționale separate privind combaterea spălării banilor și asigurând coerența și armonizarea la nivelul Uniunii Europene.
„Termenul este mai aproape decât pare. Deși iulie 2027 poate părea îndepărtat, intervalul de timp pentru conformarea deplină cu pachetul legislativ al UE privind combaterea spălării banilor este considerabil mai scurt. Noul cadru introduce obligații mai stricte și mai detaliate, redefinind fundamental așteptările în materie de supraveghere, responsabilitatea instituțională și aplicarea proporțională a sancțiunilor în cazurile de neconformitate. Nou înființata Autoritate Europeană de Combatere a Spălării Banilor se va afla în centrul acestei schimbări. În colaborare cu autoritățile naționale, aceasta va asigura interpretarea și aplicarea uniformă a Regulamentului Unic European și va supraveghea direct instituțiile financiare transfrontaliere și de importanță sistemică prin intermediul unor echipe comune și al unor evaluări bazate pe risc. Conformitatea va fi definită de consecvență, trasabilitate și eficacitate dovedită. Pregătirea pentru 2027 ar trebui să înceapă astăzi. Având în vedere implicațiile operaționale, tehnologice și organizaționale ale acestor reforme, doar un plan de implementare structurat și proactiv poate ajuta instituțiile să fie pregătite pentru cadrul de supraveghere din 2027", a declarat Laura Lică-Banu, Director, Advisory, Servicii de Investigare a Fraudelor – Criminalitate Financiară, Deloitte România.
Studiul Deloitte Navigating the EU AML/CFT Landscape a fost realizat cu participarea a peste 100 de instituții financiare din Europa, respectiv bănci, companii de asigurări, administratori de fonduri, firme de investiții, companii fintech și procesatori de plăți și are ca obiectiv sprijinirea organizațiilor financiare să-și evalueze în mod eficient nivelul propriu de pregătire comparativ cu omologii din industrie, contribuind la integritatea și reziliența generală a sectorului financiar.
Comentează