Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure, a fost acroşat de o maşină şi a murit, duminică, în localitatea teleormăneană Piatra, pe drumul naţional DN 65E, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, conducea un autoturism, pe DN 65 E, ar fi acroşat un bărbat de 46 de ani, din comuna Piatra, judeţul Teleorman, care ar fi traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure. În urma accidentului rutier, a fost înregistrat decesul bărbatului", precizează IPJ Teleorman.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi drugtest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.































Comentează