Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat de 49 de ani, salvat de medici după ce a băut jumătate de litru de antigel

targa
Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon", împreună cu cei de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul "Sf. Spiridon", au reuşit să îi salveze viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr.C.I.Parhon", conf.univ.dr Ionuţ Nistor, a explicat că în astfel de cazuri de intoxicaţie este nevoie de o intervenţie cât mai rapidă.

"Colegii noştri din UPU (de la Spitalul 'Sf Spiridon' -n.r.) ne-au contactat şi ne-am mobilizat împreună cu cei de la Anestezie şi Terapie Intensivă şi Ambulanţă, astfel că în 20 de minute era pacientul era deja în ATI, iar în jumătate de oră era începută şedinţa de hemodializă. Acum pacientul este conştient, detubat, cu recuperare aproape completă a statusului funcţional, sperăm că va recupera şi funcţia renală. Are nevoie în continuare de supraveghere medicală", a declarat Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog.

Acesta a declarat că şedinţele de hemodializă au fost efectuate în trei zile consecutive, pacientul fiind internat în Secţia de Nefrologie.

Medicul spune că a fost foarte importantă rapiditatea cu care s-a intervenit în acest caz, fiind necesară o colaborare strânsă între specialişti şi unităţi medicale.

Bărbatul va beneficia şi de consiliere psihologică pentru a se stabili care au fost cauzele care l-au determinat să recurgă la acest gest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.