Bărbat din Maramureș, cercetat după ce și-a bătut fratele, a dat foc la casă și a amenințat polițiștii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 07-10-2019

Actualizat: 07-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din localitatea Coştiui, județul Maramureș, este cercetat pentru tentativă de omor, distrugere și ultraj. Acesta și-a agresat fratele, a dat foc la casă și a amenințat cu o armă polițiștii, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Informații importante despre Ion Iliescu! În ce stadiu se află fostul președinte

Potrivit IPJ Maramureș, bărbatul de 41 de ani și-a agresat fratele și a dat foc casei în care cei doi locuiau, iar la sosirea polițiștilor i-a amenințat cu o armă.

„Pentru aplanarea conflictului și imobilizarea agresorului, care avea asupra sa o armă cu care amenința forțele de intervenție, au intervenit echipaje din cadrul poliției și poliției de frontieră”, au transmis reprezentanții Poliției Maramureș.

Citește și: Elena Udrea iese la rampă! Ce se întâmplă, de fapt, cu Alina Bica

Fratele bărbatului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar agresorul este cercetat de polițiști pentru tentativă la omor, ultraj, distrugere, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri