Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat găsit mort pe peronul staţiei CFR din Sfântu Gheorghe

tren peron
Potrivit sursei citate, acesta nu prezenta urme de violenţă, iar medicii legişti vor stabili cauza decesului după efectuarea necropsiei.

"La data de 13 octombrie, în jurul orei 5,00, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Covasna au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în staţia CFR Sfântu Gheorghe o persoană se află căzută pe peron. În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei, un bărbat de aproximativ 50 de ani. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că bărbatul nu prezintă urme vizibile de violenţă. Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna", a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Radu Stroe.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii bărbatului, precum şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.