Bărbat rănit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp pe DN 15, în oraşul Roznov

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-03-2022

Actualizat: 04-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Un bărbat în vârstă de 54 ani a fost rănit, vineri, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un stâlp pe drumul naţional DN 15, în oraşul Roznov, potrivit Agerpres.

"Din primele cercetări a reieşit că în timp ce un bărbat, de 54 de ani, din Roznov, conducea un autoturism pe DN 15, în oraşul Roznov, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.

Victima a fost scoasă din autoturism de pompieri, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

"Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că într-un autoturism intrat într-un stâlp se afla doar conducătorul auto. Cu ajutorul tărgii lopată, pompierii au scos din autoturism un bărbat de 54 ani. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. O femeie de 49 de ani a suferit un atac de panică şi a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU Piatra-Neamţ", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri