Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat reţinut pentru 24 de ore, după ce poliţiştii care au vizualizat imagini surprinse pe camerele de supraveghere au constatat că a accidentat intenţionat

stirileprotv.ro
trecere-pietoni

Un bărbat de 46 de ani din Petroşani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce poliţiştii care au vizualizat imagini surprinse pe camerele de supraveghere au constatat că a accidentat intenţionat cu maşina o persoană, potrivit news.ro.

”La data de 28 septembrie 2022, în jurul orei 15.45, un bărbat în vârstă de 46 ani, din Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Jiului, din municipiul Petroşani,  a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 38 ani, din municipiul Petroşani”, a transmis, joi, IPJ Hunedoara.

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ulterior, în urma verificărilor efectuate (şi a analizării imaginilor video), poliţiştii au stabilit că cel aflat la volan a lovit în mod intenţionat cu autoturismul victima,  cu intenţia de a o accidenta”, a mai transmis sursa citată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de tentativă de omor şi  declinarea competenţei către  Parchetul de pe lângă  Tribunalul  Hunedoara.

Procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reţinerii,  pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 46 de ani, care urmează a fi prezentat magistraţilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.